Craiova: În arest după ce a vrut să mituiască doi poliţişti cu 2.500 de lei

0
472
arestatulPotrivit IPJ Dolj, în noaptea de 15/16 octombrie a.c., in jurul orei 00.15., agent şef  principal de poliţie IOVANESCU CONSTANTIN şi agent sef principal  FOTA BALACI ADRIAN, ambii din cadrul Biroului Rutier Craiova, in timp ce patrulau pe strada Traian Lalescu din Craiova, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un barbat de 51 de ani, din Craiova. In urma verificarilor efectuate, oamenii legii au constatat că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care a fost condus la sediul Biroului Rutier pentru continuarea cercetărilor. Craioveanul a incercat sa le ofere poliţiştilor bani pentru a nu lua măsurile legale faţă de acesta, respectiv pentru a nu i intocmi un dosar de cercetare penală pentru savarsirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere. Poliţiştii şi-au informat superiorii şi comanda inspectoratului cu privire la acest lucru. Imediat, s-a constituit o echipă complexă formată din procuror desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi poliţişti doljeni şi s-a realizat flagrantul, la sediul Biroului Rutier, craioveanul fiind prins în momentul în care a oferit suma de 2500 lei poliţiştilor pentru a nu se lua măsurile legale fată de acesta. Craioveanul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, şi a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus in arestul IPJ Dolj, urmând ca astăzi sa fie prezentat magistraţilor Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventiva.