După o sută de ani, în comuna Greceşti, s-a sfinţit o biserică

0
634

Comuna Greceşti are 2.038 de locuitori, şi este aşezată pe Valea Raznicului, de o parte şi de alta a pârâului Raznic, la o distanţă de 45 km de Craiova. Satele Greceşti, Bărboi, Busuleţu şi Grădiştea au de ani buni câte o biserică. Numai oamenii din satul Busu, cel mai mare din comună erau nevoiţi să meargă drum lung atunci când doreau să ajungă la slujbele de duminică, sau când aveau un eveniment în familie. De ieri, aceştia au o biserică a lor, construită prin eforturile Primăriei şi Consiliului Local Greceşti.

Locuitorii comunei  Greceşti şi-au îmbrăcat ieri straiele de sărbătoare. După şase ani de eforturi ale administraţiei publice locale a fost sfinţită biserica din satul Busu. La eveniment au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, deputatul Petre Petrescu, senatorul Lia Olguţa Vasilescu, consilieri judeţeni, primari din Colegiul 5, şi preşedinţi de organizaţii locale ale PSD. Slujba de sfinţire a biserici a fost oficiatîă de un sobor de preoţii, avându-l în mijloc pe ÎPS Irineu Mitropolitul Olteniei. În timpul slujbei biserica a devenit neîncăpătoare, cei care  nu au avut loc înăuntru au aşteptat răbdători afară, pentru ca  bucatele să le fie sfinţite şi împărţite pentru sufletele celor dragi. „Am început construcţia acestei biserici în urmă cu şase ani, iar acest lucru a fost realizat cu fonduri din bugetul local, cu ajutorul Consiliului Judeţean Dolj şi cu sprijinul unor oameni cu suflet mare care ne-au ajutat cu sponsorizări. Le mulţumesc oficialităţilor care au dat curs invitaţiei noastre, şi oamenilor din Busu care au pus umărul la construcţia acestui lăcaş sfânt. Doresc deasemenea să îi mulţumesc secretarului Primăriei Greceşti, Marcel Corîci, care a fost coordonatorul lucrărilor, şi nu a fost zi să nu se intereseze cum merge treaba”, a declarat primarul comunei Greceşti, Marcel Firu.

Mâna de lucru –  beneficiarii de ajutor social

Pe lângă faptul că a suportat cheltuielile din bugetul local, primarul Marcel Firu a dat dispoziţie ca beneficiarii de ajutor social pe Legea 416/2001 să ajute în toţi aceşti ani la construcţia biserici. “Nu este uşor să construieşti o biserică, dar cu ajutorul Primăriei Greceşti şi a sponsorilor am reuşit. Era păcat ca oamenii din cel mai mare sat al comunei să nu aibă o biserică a lor. Am coordonat lucrările la această construcţie, şi trebuie spus că mâna de lucru a celor care primesc ajutor social ne-a fost de mare ajutor”, a spus secretarul Prmăriei Greceşti Marcel Corîci. Deputatul Petre Petrescu a ţinut să le mulţumească celor din administraţia publică locală pentru invitaţie, şi să îi felicite pentru eforturile depuse în toţi aceşti ani ca acest lăcaş sfânt să fie finalizat. “Suntem la sfinţirea unei biserici, pentru construcţia căreia primarul Marcel Firu, secretarul Marcel Corîci şi cei din Primăria Greceşti au muncit şase ani de zile. Este de apreciat faptul că au reuşit să ridice această biserică din fonduri proprii. Din respect pentru cetăţenii din Greceşti şi pentru munca depusă la această biserică, am răspuns afrimativ la invitaţie, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, cu doamna senator Lia Olguţa Vasilescu, cu consilieri judeţeni şi primari de la PSD. Îi felicit pe toţi şi le doresc să aibă cât mai multe realizări”, a declarat Petre Petrescu.

Ion Prioteasa

“Acest sat de o sută de ani nu are o biserică”

Preşedintel Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, deputatul Petre Petrescu, senatorul Lia Olguţa Vasilescu, şi alte 27 de persoane au avut parte şi de o supriză din partea oficialităţilor locale. Vineri Consiliul Local Greceşti s-a întrunit într-o şedinţă şi au hotărât ca cei amintiţi împreună cu alte persoane care au pus umărul la dezvoltarea comunei să fie declaraţi cetăţeni de onoare. Aşa se face că ieri, primarul Marcel Firu, după slujba de sfinţire a biserici, i-a strigat pe toţi pe nume şi le-a înmânat diplomele. “Într-o zi frumoasă s-a întâmplat această minune, ca într-un sat al comunei Greceşti, Busu, să se sfinţească o biserică, pentru ca valorile creştine să fie mai bine păstrate şi promovate. Trebuie spus faptul că acest sat de o sută de ani nu are o biserică. Investiţia de peste patru miliarde de lei vechi a fost făcut din fonduri proprii ale comunei Greceşti, cu ajutorul unor oameni inimoşi, dar şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. M-a bucurat faptul că la eveniment a fost prezentă toată suflarea comunei Greceşti, şi că în această atmosferă de sărbătoare, după ce ÎPS Irineu Mitropolitul Olteniei a oficiat slujba de sfinţire, am avut onoarea mai mulţi dintre noi să fim declaraţi cetăţenii de onoare ai comunei Greceşti, şi pentru asta îi mulţumesc primarului Marcel Firu şi consilierilor locali”, a declarat Ion Prioteasa. Lângă biserica din satul Busu, se mai construieşte şi o capelă, deasupra căreia va fi montată o clopotniţă. Investiţia va fi realizată tot din fonduri proprii ale Primăriei Greceşti. “Sperăm ca într-un timp destul de scurt să reuşim să finalizăm şi capela, deasupra căreia va fi fi montată o clopotniţă. Va fi realizată tot din fonduri proprii, şi cu mâna de muncă a oamenilor care beneficiază de ajutor social2, a afirmat primarul Marcel Firu.