În mesajul său obişnuit de seară, Volodimir Zelenski a anunţat că şi-a finalizat în procent de 90% „planul de victorie”, pe care îl va prezenta aliaţilor săptămâna viitoare, începând cu Joe Biden, în marja Adunării Generale a ONU de la New York. „Fiecare punct este plin de substanţă reală, din punct de vedere militar, politic, diplomatic şi economic. Paşii necesari pentru Ucraina sunt deja clar definiţi”. SUA s-au angajat să pună Ucraina în cea mai bună poziţie posibilă pentru a se impune, a declarat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan. În prezent Washingtonul permite Kievului să lovească numai ţinte ruseşti în părţile ocupate ale Ucrainei şi unele din regiunile de graniţă cu Rusia. Consilierul şefului de cabinet al preşedintelui Ucrainei, Serghei Lescenko, a declarat că permisiunea pentru lovituri cu rachete cu rază lungă de acţiune pe teritoriul rus (aerodromuri, baze militare, depozite ruseşti) este o parte a „planului de victorie” al Ucrainei. Este încă imposibil de prezis ce decizie va lua Joe Biden. Realitatea este şi complicată şi confuză. Mass-media americană a postulat următoarea teză: dacă Joe Biden decide să renunţe la Kiev, nu vor exista declaraţii răsunătoare pe acest subiect. Unul dintre redutabilii jurnalişti politici, editor la Washington Post, David Ignatius, recunoaşte că Ucraina sângerează, voinţa ei de a lupta este mai puternică ca niciodată, dar armata este epuizată de un război cu drone fără precedent. Retorica administraţiei Biden „sprijin atâta timp cât va fi nevoie”, nu se potriveşte cu realitatea acestui conflict. Ucraina nu are suficienţi soldaţi pentru a lupta. Responsabilitatea principală a oricărui preşedinte este de a evita războiul cu o superputere militară.
Acasă Actualitate Actualitate externă Război în Ucraina: Zelenski va prezenta aliaţilor un plan de victorie