Soluţii… de moment!

0
687

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, destul de neconvingător în explicaţii, a afirmat miercuri seara că efortul pentru compensarea facturilor la energie va fi acoperit anul acesta din dividentele suplimentare ale Hidroelectrica, de 800 milioane lei, la gaze existând şi sursa de finanţare din impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea preţului la gaze naturale, unde peste 85 lei pe MW/h se impozitează cu 80%. Compensarea anunţată de guvern este de fapt o reducere mascată a taxelor pe care le plătesc furnizorii. Ţinând cont de faptul că măsura se raportează la subvenţionarea unei diferenţe de preţ, de la un anumit moment, aceasta nu ajută consumatorii în viitor. Cât timp nu se opreşte creşterea de preţ orice măsură este toxică. Guvernul a lăsat piaţa liberă, în cel mai prost moment cu putinţă, când producţia este mult sub necesar. La acest aspect al problemei, ministrul Energiei n-a făcut referiri. Printr-un proiect de lege, social-democraţii încearcă plafonarea preţurilor, dar soluţia, aşa cum o explica vicepreşedintele PSD Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă, este… temporară. Imperative au devenit redeschiderea Complexului Energetic de la Midia, care produce 1200 MW, investiţii la Complexul Tarniţa-Lăpuşeni pentru stocarea energiei prin căderea liberă a apei. Anul viitor ar trebui să intre în revizie cele două grupuri de la Centrala Nucleară, ceea ce ar putea augmenta defitul de energie. Plafonarea preţurilor la energie se va face la nivelul mediu al perioadei martie-septembrie, pentru o perioadă de 6 luni. Numai că dacă fostul premier Mihai Tudose face trimiteri la investiţiile în energie –care nu mai pot fi amânate-, actualul ministru al Energiei promite… paleative. Criza politică prelungită, în pregul unei ierni lungi, a generat probleme greu surmontabile. Cât a fost vara de lungă şi de caniculară nu s-a discutat despre aşa ceva. Experţii în energie au lansat deja un avertisment devastator. Nu doar facturile încărcate vor reprezenta o problemă majoră, dar am putea rămâne fără gaze din cauza stocurilor mici, după cum avertizează Asociaţie „Energie inteligentă”. Avertismentul poate deveni realitate a precizat Iulian Iancu, fost preşedinte al Comisiei de industrii, mai ales că directivele europene au anulat obligativitatea realizării stocurilor. Mai exact, în caz că stocurile vor fi insuficiente, şi sunt, va trebui să importăm la preţul pieţei, ceea ce va fi foarte greu de suportat. Momentan, stocurile sunt mai mici cu 40% ca anul trecut. Iulian Iancu a reamintit un precedent: în 2018, România –cea mai mare producătoare de gaze din regiune- a fost obligată să importe gaze din Ungaria, evident la cel mai mare preţ de pe piaţă. Franţa, a exemplificat acelaşi Iulian Iancu, având o reglementare naţională prin care îi obligă pe furnizori şi producători să stocheze gaze, a avut o altă abordare. Virgil Popescu susţine o altă teză: există 2.100.000.000 mc de gaz, iar până la 1 octombrie a.c. se va face o injecţie în depozite, pentru a se ajunge la 2.400.000.000 mc, mai mult decât este suficient. Să sperăm că afirmaţia sa are acoperire. Avem preţuri mai mari cu 30% decât majoritatea ţărilor din Vest. 49% este creşterea reală la energie, mai mare decât în 2020, iar la gaze naturale, la producători, creşterea este de 500%, ambele creşteri fiind fără precedent în istoria sistemelor energetice din România şi în istoria sistemelor energetice la nivel mondial. Ce a discutat premierul Florin Cîţu cu ministrul Energiei şi reprezentanţii ANR, OPCOM, Transelectrica şi Consiliul Concurenţei… se vede.