Când omul nu e rațional și se transformă în bestie: un bărbat de 70 de ani a violat o femeie de 89 de ani

0
578

Polițiști din cadrul Postului de Poliţie Şimnicu de Sus au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 70 de ani, din comuna Şimnicu de Sus, bănuit de comiterea infracțiunii de viol. Oamenii legii au primit informații că bărbatul în cauză ar fi întreţinut, din luna mai până în septembrie, raporturi sexuale cu o femeie de 89 de ani, din localitate, pe care ar fi luat-o la locuinţa sa, pentru a se ocupa de îngrijirea casei, profitând de vârsta înaintată şi de faptul că femeia figurează în evidenţele medicale cu afecţiuni. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea probării activităţii infracţionale a bărbatului şi luării măsurilor care se impun.

Ieri, poliţiştii au efectuat o percheziție la imobilul unde locuiește bărbatul bănuit de comiterea faptei. Au fost ridicate bunuri ce pot constitui mijloace de probă în cadrul procesului penal. Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, apoi reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de viol, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj.

Astăzi, urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de arestare preventivă.

Bătrâna a fost internată într-un spital din Craiova, sub monitorizarea unor reprezentanți D.G.A.S.P.C. Dolj, urmând să fie plasată într-un centru de specialitate.

Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic Dolj, Poliţiei Municipiului Craiova şi Postului de Poliţie Melineşti.