Cine nu admiră, la diferite târguri, bijuteriile realizate manual? Cine nu ar mai rămâne fascinat, dacă ar vedea un…urs, dansând pe stradă? Cine nu are aprecieri pentru o oală sau cazan de aramă, de calitate pură? Cine nu a urmărit la tv, diverse seriale inspirate din viaţa etniei rome? Din istorie plecând, putem spune că pentru etnia romă, focul este elementul sacru, care înlătură spiritele rele şi este un templu, în jurul căruia se iniţiază ritualuri. În jurul focului se cântă. În jurul focului se ghiceşte. Noaptea. Noapte şi foc. Mister şi forma de revelaţie. În jurul focului, în nopţi de poveste, tiganii şi-au scris legendele povestilor de iubire.
India este şi astăzi un imens Pantheon al culturii universale. Foarte multe cuvinte din limba romani se regăsesc în diferitele dialecte de pe întreg cuprinsul Indiei. Iar in India, din cele mai vechi timpuri si pana astazi, focul a fost venerat, asemenea unei zeitati cu puteri imense, de purificare şi de iniţieri ritualice. Şi astazi, pentru etnia romă, focul este un element sacru. Pe foc gătim, la foc lucrăm metalele, în jurul focului încă se mai cântă şi se mai dansează. Tradiţiile reprezintă moştenirea noastră de suflet, pe care, noi cei de astăzi, avem datoria de a le duce mai departe.
Dacă facem referire la tradiţii şi meşteşuguri, trebuie specificat faptul că etnia romă este împărţită în mai multe neamuri. Asemenea vechii societăţi indiene, pe caste sau pe intelesul tuturor, pe bresle. Fiecare denumire de neam are o origine a sa. Nimic nu este la întâmplare. Totul este organizat, încă din vechime.
Prima dată, ţiganii au fost nomazi. Apoi, pentru a putea să îşi asigure traiul zilnic, cu peste 800 de ani în urmă, etnicii romi au început să înveţe şi să dezvolte diferite meşteşuguri. Produsele finite erau fie vândute, fie erau folosite în propriile gospodarii, care, după tradiţional şatra au devenit bordeie. Meşteşugurile, chiar şi astăzi, izvorate din talent native se transmit din tata în fiu, din generaţie în generaţie, reuşindu-se păstrarea identităţii fiecărui neam.
Peste 26 de neamuri de romi
La momentul actual pe teritoriul României convieţuiesc peste 26 de neamuri de romi.
- Ursarii – vechii confecţioneri de podoabe şi obiecte de uz casnic din os de animal. Ulterior, au devenit vânători şi îmblânzitori de ursi, pe care îi foloseau pentru distracţie, dar şi în scop terapeutic. Ursarii sunt vechii cocalari tradiţionali, adică sculptorii în os. Din păcate, termenul de “cocalar” s-a denaturant, acesta însemnând “osar” in limba romani.
- De vatra – cei care şi-au aşezat focul în centrul locului unde au ales să se stabilească sau au fost legaţi de glie, prin legiuirile vremii, după ce au fost eliberaţi de către Biserică şi reformele lui Cuza;
- Costorarii – cei care cositoreau diferite vase de uz casnic, erau şi geambaşi, adica vanzatori de cai, dar tot ei erau si hoţi de cai;
- Florarii – erau cei care ştiau cel mai bine să culeagă flori şi alte plante medicinale, care erau preparate sub formă de leacuri folosite la înlăturarea spiritelor rele, dar şi pentru tratarea de boli şi răni provocate prin taiere. Ulterior au devenit, până în ziua de astăzi veritabili comercianţi de flori;
- Lautarii – vestiţii muzicanti, din rândurile cărora se remarcă mereu în conştiinţa poporului român, fascinantul Barbu Lăutaru, dar şi celebrii Fărămiţă Lambru sau Zavaiodc, ori marele musician de talie internaţional, Ion Voicu. Astăzi, demni urmaşi ai tradiţionalilor lăutari sunt nu mai puţin celebrii Costel; Busuioc, Damian Draghici, Connect-R;
- Tismanarii (tizmaneni) – sunt cei care se trag din comuna Tismaneni-Gorj şi din acest neam s-au rupt două ramuri. Cei care sunt lăutari şi cei care şi-au pierdut limba, adică cei care îşi reneagă originile;
- Argintarii – sunt veritabili bijutieri, are lucrează felurite podoabe numai în argint pur, pe loc la tarabaă sau acasă la client. Astăzi pot fi văzuţi la târgurile handmade;
- Aurarii – sunt căutatorii de aur de altădată, din Munţii Apuseni, mai târziu devenind bijutieri, furând meseria de la argintari. Din păcate, aveau un obicei negative. Prin meseria lor realizau şi multe falsuri, din diferite aliaje asemănătoare aurului;
- Caramidari (cărămizari) – sunt cei care confecţionau din lut special, caramidă de bună calitate. De felul lor, sunt oameni corecţi, meseria lor amintind lumii întregi de robia egipteană a neamului israelit;
- Gaborii – sunt recunoscuţi după pălăriile negre cu boruri largi şi mustăţile proeminente. Sunt originari din zona Ardealului şi au ca meserii comerţul cu haine vechi şi covoare, vase de bucătărie şi mai nou, sunt cei care confecţionează burlane şi acoperişuri din table;
- Rudarii sau lingurarii, sunt cei care prelucrează lemnul, dar cu toate că sunt asociaţi romilor, încă nu se ştiu originile concrete. Se spune că au fost marginalizaţi de români şi au fost asimilaţi de către ţiganii de la marginea localităţilor. Niciodată nu au vorbit limba români.
Toate neamurile se deosebesc după port, meşteşug şi tradiţii
Toate aceste neamuri se regăsesc şi astăzi, identificate nu numai prin prisma meşteşugurilor, ci şi din perspective familiilor. E altfel, o familie de ţigani tradiţionali îşi are conturată identitatea, după originile izvorate din meştesugul practicat chiar şi în ziua de azi. Cetăţenii români de etnie romă sunt printre puţinii din lume care încă păstrează identitatea nemurilor şi practica meştesugurile de pe urma cărora trăiesc şi astăzi. Oameni cu frica de Dumnezeu, ţiganii au printre tradiţii, una aparte: judecata ţigănească. Dar despre această, vom vorbi pe larg data viitoare.
