Municipalitatea craioveană a lansat licitaţia pentru achiziţia celor 46 de autobuze electrice. Valoarea investiţiei a fost estimată la suma de 135 milioane de lei, echivalentul a 28 milioane de euro.
Autobuzele electrice sunt primele care sunt cumpărate de Primăria Craiova. La mijlocul săptămânii trecute, mai exact pe 9 iulie, autorităţile locale au lansat, în sistemul electronic de achiziţii publice, licitaţia pentru cumpărarea unui număr de 46 de autobuze. Firmele interesate îşi pot depune ofertele pentru furnizarea acestor mijloace de transport până la data de 14 august, acesta fiind termenul-limită care a fost stabilit de către municipalitate. Cu 15 zile înainte de această dată, se pot solicita explicaţii suplimentare referitoare la ofertă.
Primul lot cuprinde 16 autobuze
Mijloacele de transport sunt licitate în două loturi, fiind vorba de finanţare europeană asigurată prin două proiecte separate. Primul lor are o valoare de 57,54 milioane de lei şi se referă la achiziţia a 16 autobuze cu sistem de propulsie electrică. Mijloacele de transport în comun trebuie să aibă o lungime de circa 18 metri. Conform caietului de sarcini, garanţia funcţionării autobuzelor electrice este de minim 5 ani de la data punerii în exploatare. La pachet, sunt cumpărate şi 16 staţii de încărcare lentă, precum şi patru staţii de încărcare rapidă.
30 autobuze, furnizate pe al doilea lot
Al doilea lot presupune achiziţia a 30 de autobuze cu propulsie electrică. Lungimea acestor mijloace de transport în comun este de circa 12 metri. Sunt cumpărate şi 30 de staţii de încărcare lentă, precum şi 7 staţii de încărcare rapidă. Ca şi în cazul primului lot, se cere o garanţie de funcţionare de minim 5 ani de la data punerii în exploatare. Fiind vorba de un număr mai mare de autobuze, valoarea acestui lot a fost estimată la suma de 77,56 milioane de lei, care reprezintă fonduri europene accesate printr-un alt proiect al municipalităţii.
Capacitate de 70 de locuri
În cazul ambelor loturi, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, componenta financiară reprezentând 80% din punctajul acordat. Numărul de călători transportaţi este punctat cu 7%. Conform caietului de sarcini, autobuzele electrice vor avea o capacitate de transport de minim 70 de persoane, dintre care minim 27 sunt călători care au loc pe scaune. Consumul de energie este punctat cu 7%, indicând nivelul de performanţă al autobuzului. De asemenea, cu 6% este punctată garanţia extinsă, peste cea minimă, pe care o pot oferi furnizorii.
Experienţă similară, cerută ofertanţilor
Dacă un grup de operatori economici depune o ofertă comună, aceste cerinţe trebuie îndeplinite de fiecare membru al asocierii. În cazul unei oferte depuse în asociere, fiecare membru al asocierii trebuie să depună documentele necesare pentru demonstrarea faptului ca este autorizat sa desfăşoare partea sa de contract. Ofertanţii mai trebuie să demonstreze şi că, în ultimii 3 ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare (transport de călători electric) la nivelul a cel puţin un contract.
Autobuzele vor fi livrate în 15 luni
În cazul în care preţurile ofertate pentru ofertele clasate pe primul loc sunt egale, autoritatea contractantă va solicita ofertanţilor o nouă propunere financiară. În cele din urmă, contractul va fi atribuit ofertantului a cărui propunere financiară are preţul cel mai scăzut, componenta financiară având, cum spuneam, ponderea cea mai mare în punctaj. Municipalitatea a stabilit şi posibilitatea ca ambele loturi de autobuze să poată să fie câştigate la licitaţie de către un singur ofertant, dacă se dovedeşte că oferta sa este cea mai bună. Toate autobuzele trebuie să fie livrate în 15 luni.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord