Didier Deschamps merită toate elogiile!

0
256

Sunt rari oamenii care pot avea un asemenea destin fabulos, cum este cel al selecţionerului Franţei, Didier Deschamps (49 de ani), fost mare jucător, căpitanul echipei care câştiga acum două decenii prima Cupă Mondială pentru ţara sa. A devenit selecţionerul echipei care repetă marea performanţă istorică. Deşi s-a mai spus, o repetăm şi noi: Didier Deschamps a intrat în clubul elitist al „celor trei”, alături de brazilianul Mario Zagalo şi germanul Franz Beckenbauer, câştigători ai trofeului suprem, în dublă calitate, de jucători şi selecţioneri. Sigur, drumul nu a fost deloc uşor. După Euro 2016 când, într-o finală uluitoare, Franţa pierdea în faţa Portugaliei, lipsită de aportul lui Cristiano Ronaldo, Didier Deschamps a rămas consecvent proiectului său, cu acelaşi obiectiv, pentru CM 2018. A avut la dispoziţie jucători de mare talent, nu de aşa ceva duce lipsă „cocoşul galic”, dar ştia din propria experienţă de emblematic jucător că avea nevoie nu doar de individualităţi de primă mână, ci de personalităţi autentice, capabile să se subordoneze grupului şi să sclipească în situaţiile dificile. Fiindcă Messi, Ronaldo sau Neymar n-au fost în suficientă măsură în serviciul echipelor lor. A renunţat la Karim Benzema, preferându-l pe Olivier Giroud, destul de fad, inclusiv la echipa sa de club, ceea ce puţini selecţioneri ar fi făcut. Antoine Griesmann, un star al echipei, a simbolizat o stare de spirit şi atitudinea acestuia l-a contaminat şi pe foarte tânărul Kilian Mbape, marea vedetă a ediţiei. Multe lucruri rămân, cum să le spunem, interesante: accidentarea lui Koscielny, de la Arsenal, a permis titularizarea lui Umtiti de la Barcelona. De asemenea, Didier Deschamps a lansat doi fundaşi laterali, Lucas Hernandez (Atletico Madrid) şi Benjamin Pavard (VfB. Stuttgart), ambi longilini de peste 1,80 m, în vârstă de numai 21 de ani, mai utili pe faza ofensinvă decât consacraţii Djibril Sidibe (PSG) şi Benjamin Mendi (Manchestr City). Şi toate „mutările” tactice, unele de dată recentă, i-au ieşit. Înaintea turneului final Didier Deschamps se afla în faţa unei dileme: eternitate sau uitare. Una din variante îi era rezervată. A cultivat o bună relaţie cu Le Graet (76 de ani), preşedintele FFF, vorbind „aceeaşi limbă”. Ex-selecţionerul Gerard Houllier, trecut pe la Ol. Lyon şi FC Liverpool, îşi exprimă părerea într-un interviu, pentru „Le Monde”, despre Didier Deschamps, stăruind asupra manierei în care şi-a construit echipa şi cum a reuşit să gestioneze grupul de copii gălăgioşi, nelăsând loc disensiunilor dintre ei. Evident, fostul selecţioner stăruie asupra tacticii folosite într-un turneu final cu atâtea şi atâtea capcane. Reaminteşte însă un lucru uitat: Didier Deschamps a făcut parte din echipa Franţei care în 1993 pierdea incredibil, în preliminariile pentru CM din SUA, în faţa Bulgariei (1-2) pe Parc de Princes, după ce pierduse (2-3) în faţa Israelului, care nu câştigase până atunci în deplasare. În două partide pe teren propriu, Franţa avea nevoie doar de un punct. Pe care nu l-a obţinut. Până la acel moment lui Gerard Houllier i se dedicau elogii în cascadă, şi i se atribuiau acele superlative, pe care le ştim din orice activitate omenească. Jucătorii săi erau deja alintaţi „generaţia Houllier”. „L’Equipe” a titrat, după partida aceea otrăvită, „Incalificabil”. Fiind considerată un record în materie de ghinion şi stupiditate. Peste ani şi ani, fiindcă există şi o justiţie imanentă, uneori, Didier Deschamps s-a putut bucura din nou. El merită, de fapt, toate elogiile. A fost primit la Paris, împreună cu echipa sa, ca un învingător. Venit din Rusia. Postură la care ar fi jinduit şi Napoleon. Peste nu puţine zile va realiza că Franţa nu este calificată din oficiu la CM 2022. Şi urmează să treacă prin faza preliminariilor, calendarul nefiind încă definitivat. FIFA va anunţa în lunile următoare dacă vor participa 32 sau 48 de echipe, la o competiţie care se va desfăşura cu certitudine, în Qatar, între 21 noiembrie şi 18 decembrie 2022. Dar până atunci va mai curge multă apă pe Sena şi va urma Euro 2020. Unde toată lumea va dori să învingă Franţa.