Kovesi: A existat un dosar Tel Drum soluţionat în 2010 cu netrimitere în judecată

0
419

KovesiProcurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat că faptele ce vizează activitatea Tel Drum au mai făcut obiectul unui dosar anchetat de Parchetul Anticorupţie, în anul 2010, la acel moment fiind dată o soluţie de netrimitere în judecată. „Nu am citit în mod special acel dosar. Nu pot să vă confirm sau să vă infirm dacă exista o legătura cu Liviu Dragnea”, a declarat procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în cadrul unui interviu acordat ziare.com.

Legat de acţiunile la purtător, Kovesi a subliniat că orice informaţie legată de bani şi circuite financiare poate fi verificată, motiv pentru care acestea nu garantează nimănui că proprietarul lor nu poate fi identificat. “Putem verifica multe, problema este că informaţiile trebuie transformate în probe, pe care uneori le avem, uneori nu. Investigaţii financiare, despre conturi, despre active, despre acţiuni la purtător putem verifica, dar, în final, discutăm de probe”, a explicat şefa DNA.

Sursa citată a mai spus că, din 2013, de când este procuror-şef DNA, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată şi condamnat definitiv. În plus, liderul PSD mai are un dosar în care a fost trimis în judecată. “Noi investigăm fapte care sunt date în competenţa noastră. Simplul fapt că o persoană deţine o anumită funcţie sau are o avere nu înseamnă că trebuie să deschidem o investigaţie. Nu alegem ţinte, nu anchetăm o persoană pentru că are cinci vile, pentru că e prim-ministru sau ministru. Noi investigăm fapte. Când vorbim de averi, să nu uităm că există şi alte instituţii care trebuie să verifice acest lucru. Mă refer la ANI. DNA nu investighează modul în care o persoană dobândeşte o avere sau cum îşi gestionează averea. Noi investigăm dacă există fapte de corupţie legate de felul în care şi-a dobândit averea sau modul în care şi-o gestionează, modul în care îşi exercită funcţia publică”, a precizat Kovesi.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea declara, vineri, că este vizat de procurorul şef al DNA şi că se aşteaptă să fie anchetat pentru orice, susţinând din nou că nu are vreo legătură cu Tel Drum. “Mă aştept să fiu audiat de doamna Kovesi pentru orice e în ţara asta. Şi dacă plouă. De Tel Drum se vorbeşte de 12 ani . Au fost date din interiorul DNA informaţii ca să pornească acea anchetă. E a 12-a anchetă, nu am legătură cu acea societate, dar m-am cam săturat”, spunea Liviu Dragnea. Liderul PSD adăuga că va da, pe viitor, şi alte detalii. “De ce a fost chemată (n.r.: Bombonica Prodana, la DNA)? Pentru că a fost soţia mea. E trimisă în proces pentru că a fost soţia mea. Aştept să se deruleze evenimentele în continuare. Dacă cred că eu sunt amnezic se înşeală amarnic”, a mai spus Dragnea.

Rise Project a publicat o serie de materiale despre presupusele afaceri ale liderului PSD Liviu Dragnea în Brazilia, dar şi despre firma Tel Drum. Jurnaliştii au publicat un document despre care susţin că este clasificat, atribuit DGPI, numit “Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman”. În documentul prezentat se precizează că, la nivelul IPJ Teleorman, se deţin o serie de informaţii referitoare la “preşedintele CJ care şi-a format o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţ”.

În urma verificărilor s-ar fi descoperit că ar fi fost deţinător majoritar al acţiunilor la purtător ale companiei Tel Drum. Societatea, se precizează în act, în perioada 2000-2010, ar fi obţinut, “prin licitaţii trucate majoritatea fondurilor guvernamentale existente la nivelul CJ Teleorman”. Conform documentului citat, cumpărarea firmei de către Liviu Dragnea s-a făcut în condiţii frauduloase.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat, din oficiu ,în legătură cu alte aspecte din investigaţia Rise Project privind presupusele afaceri ale lui Liviu Dragnea, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei, preciza, ulterior, DNA, într-un comunicat de presă.