Comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa, la Cincu: Am demonstrat că suntem împreună şi pregătiţi

0
407
ben-hodges
Ben Hodges

Soldaţi din 22 de ţări aliate NATO sunt în România la Saber Guardian 17, care se desfăşoară în mai multe baze militare din ţară, un exerciţiu spectaculos, la care participă 5.000 de soldaţi români şi americani, desfăşurându-se, sâmbătă, la Cincu, în judeţul Braşov. „Exerciţiile militare sunt despre capabilităţi şi despre a fi siguri că orice inamic potenţial ştie că suntem pregătiţi, dar este şi despre a lăsa uşa deschisă. Vrem ca Rusia să fie un membru responsabil al Comunităţii Globale, vrem ca Rusia să revină în Comunitatea Globală. Aşa că lăsăm mereu uşa deschisă, dar cred că cea mai bună şansă a Rusiei de a se reîntoarce pe această uşă este misiunea Alianţei de a se întări. Ruşii respectă întotdeauna puterea, deci am demonstrat coeziune, am demonstrat că suntem împreună şi că suntem pregătiţi“, a declarat Ben Hodges, comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa.

Întrebat dacă este de părere că un exerciţiu de o asemenea amploare poate să ducă la escaladarea conflictului cu Rusia, Ben Hodges a declarat că „din contră, slăbiciunea poate să fie un semnal de îngrijorare”. „Ceea ce escaladează tensiunea este să părem slabi, neconectaţi, nepregătiţi, acestea sunt elementele care invită la agresiuni. Dacă rămânem puternici, soldaţi americani, români, britanici, italieni, cred că posibilitatea oricărei greşeli este mult mai scăzută“, a declarat Ben Hodges.

La rândul său, şeful Statului Major General al României, Nicolae Ciucă, şi-a exprimat mulţumirea pentru felul în care s-a desfăşurat exerciţiul, la care soldaţii au folosit muniţie adevărată de război, blindate, avioane şi elicoptere de luptă, exact ca într-un teatru de operaţiuni. „Nu a fost numai un exerciţiu prin care am dorit să demonstrăm capabilităţile militare de care dispun armatele ţărilor participante, ci a fost un exerciţiu în care s-a dorit obţinerea unui efect maxim pe linia interopreabilităţii, pe linia planificării, coordonării şi conducerii integrate a acţiunilor în teren”, a declarat presei Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General.

Potrivit lui Ciucă, sincronizarea între forţele terestre şi forţele aeriene, între focul infanteriei, al artileriei, al elicopterelor şi al avioanelor a fost „perfectă”. „ Am demonstrat că România este un aliat de încredere în NATO, astfel încât, indiferent de adversar, că vorbim de Rusia sau alt adversar, suntem în măsură să asigurăm apărarea intereselor alianţei şi ale României la 360 de grade“, a mai spus şeful Statului Major General.

La Centrul Naţional de Instruire Întrunită se desfăşoară exerciţiul Getica Saber 17, la care participă sâmbătă 1.700 de militari din forţele terestre aparţinând comandamentului Diviziei 2 Infanterie “Getica”, Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată “Unirea Principatelor” şi Brigăzii 8 LAROM “Alexandru Ioan Cuza”, alături de 3.300 militari ai armatelor din Armenia, Croaţia, Statelor Unite ale Americii şi Ucraina.

Exerciţiile cu trageri de luptă ale artileriei şi ale blindatelor sunt susţinute de aeronave militare aparţinând Forţelor Aeriene Române şi ale USAREUR. În sprijin acţionează structuri de informaţii militare, PSYOPS şi topogeodezice.

***

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Cincu, că ar trebui ca Ministerul Apărării să ia toate măsurile pentru a cheltui ”cu folos” banii alocaţi pentru apărare, fiind deja ”foarte târziu” în anul fiscal. ”Recunosc că suntem deja foarte târziu în anul fiscal şi ar trebui ca Ministerul Apărării să ia toate măsurile pentru a se încadra în cheltuirea cu folos, nu oricum, a acestor sume importante”. Chestionat cu privire la o posibilă discuţie cu ministrul Apărării Adrian Ţuţuianu, preşedintele a replicat: ”O să avem o discuţie foarte aplicată pe aceste chestiuni”. Şeful statului a afirmat că nu există probleme în ceea ce priveşte aprobările necesare pentru achiziţiile în domeniul militar. ”Ceea ce trebuie achiziţionat şi pe ce trebuie să se concentreze în acest an este foarte clar. Nu e nicio problemă şi există toate aprobările necesare pentru ca aceste achiziţii să fie făcute de Ministerul Apărării în condiţii bune. (…) O să discutăm şi aprobăm aceste planuri imediat ce ne sunt prezentate”.