Industria auto, sub lupa Comisiei Europene: posibile înţelegeri de tip cartel

0
357

Oficiali ai Comisiei Europene (CE) au confirmat demararea unor verificări ale mai multor companii furnizoare de componente auto, sub suspiciunea de creare a unor monopoluri, cu scopul de a fixa preţurile, condiţiile de vânzare şi aprovizionare şi împărţirea pieţelor de desfacere. După producătorii de centuri de siguranţă, airbag-uri şi cablaje, a venit rândul celor de sisteme termice să fie controlaţi.

„Comisia Europeană poate confirma că pe 22 mai 2012 oficiali ai săi au efectuat inspecţii inopinate la sediile unor companii producătoare de sisteme termice”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene, care explică motivele verificărilor demarate la furnizori de sisteme de aer condiţionat şi răcire a motoarelor. Deşi nu au fost date mai multe detalii şi nici numele companiilor vizate, pentru că investigaţiile sunt abia într-o fază incipientă, una dintre firmele verificate a admis că a fost verificată deja de oficialii diviziei anti-trust.

Un comunicat dat publicităţii de compania germană “Behr GmBH” arată că demararea investigaţiei asupra activităţilor sale a început în mai, însă, „întrucât ancheta este într-un stadiu incipient nu este posibil, în prezent, să estimăm cât de mult va dura”. De asemenea, Peter Grunow, CEO al Behr, a menţionat că firma sa „ia această investigaţie în serios. Respectarea legislaţiei, inclusiv a celei antitrust şi a celei în domeniul concurenţei este parte integrantă a culturii noastre”. Pe lângă birourile din Stuttgart, oficialităţile au verificat, în colaborare cu Departamentul de Justiţie, şi activităţile derulate de Behr în Statele Unite.

Şase companii, sub lupa investigatorilor

Deşi poate părea ciudat ca un singur producător să admită o investigaţie care vizează întreaga industrie, motivele transparenţei Behr sunt lesne de înţeles. Compania se află în plin proces de preluare de către Mahle. Deocamdată, după primul pas făcut de Mahle în acţionariatul Behr, în 2010, participaţia a crescut la 36,85%.

Investigaţii similare, derulate în ultima perioadă în Statele Unite, au pus sub lupă şase companii şi zece persoane fizice, care derulau activităţi incompatibile cu legislaţia anti-trust. Au fost percepute, până acum, amenzi în valoare de peste 750 de milioane de dolari. Rămâne de văzut dacă autorităţile europene vor reuşi să găsească suficiente probe pentru a putea pune sub acuzare şi amenda companii implicate în proceduri similare. Cert este că investigaţia se află abia la început şi că durata ei nu poate fi estimată.