Argentinianul Matias Almeyda, care a condus în ultimele trei sezoane echipa greacă AEK Atena, este noul antrenor al echipei FC Sevilla, cu care a semnat pe 3 ani, el revenind astfel la echipa pentru care a evoluat în 1996-1997, la finalul acelui an andaluzii retrogradând din La Liga. Fostul internaţional argentinian a mai antrenat echipele River Plate, Banfield, Chivas Guadalajara, San Jose Earthquakes, iar în 2022 a semnat cu AEK Atena, cu care a câștigat eventul în 2023.