Sărbătoare la Liceul de Arte / O nouă generaţie „Vreau în clasa a noua” a absolvit liceul

0
340

Unul dintre cele mai de succes proiecte dezvoltate de Fundaţia World Vision, „Vreau în clasa a noua”, a ajutat o nouă generaţie de bursieri doljeni să-şi îndeplinească visul. 14 tineri, beneficiari ai programului, au sărbătorit, ieri, în sala de festivităţi a Liceului de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, finalizarea studiilor liceale.arta (4)

La eveniment au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, ai Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, diriginţii bursierilor, donatori individuali şi reprezentanţi ai companiilor partenere în program. „Felicitări şi succes în continuare! Avem în faţă o promoţie nemaipomenită şi vreau să le spun că anii de liceu sunt printre cei mai frumoşi din viaţă. Am văzut implicare celor de la World Vision şi pot spune că sunt încântată de parteneriatul pe care îl avem”, a precizat prof. Janina Vaşcu, inspector şcolar general adjunct. La rândul său, dr. Narcisa Dinică, coordonator de program de sănătate în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, a vorbit despre importanţa proiectului „Vreau în clasa a noua”. „Aş vrea să-i felicit şi eu pe absolvenţi şi să remarc faptul că World Vision derulează un program excepţional. În orice domeniu este nevoie de oameni informaţi şi bine pregătiţi”.

Proiect de burse pentru continuarea studiilor liceale

Din anul 2008, programul de burse al Fundaţiei World Vision România – „Vreau în clasa a noua” – susţine copiii din mediul rural care nu au posibilităţi materiale să îşi continue studiile la liceu, prin oferirea de burse şcolare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, masă, transport, alimente, haine sau cărţi. În plus, programul include activităţi extraşcolare pentru îmbunătăţirea situaţiei şcolare şi pentru reducerea perioadei de acomodare în mediul urban. În timpul anului şcolar, tinerii liceeni participă la activităţi educaţionale şi de socializare precum şi la consiliere individuală. În timpul vacanţelor, sunt implicaţi în activităţi de voluntariat sau merg în excursii organizate de Fundaţia World Vision România.  Toţi tinerii bursieri beneficiază de servicii de consiliere socială, consiliere vocaţională şi şcolară, consiliere în situaţii de urgenţă şi de grup.

„Proiectul de burse a însemnat pentru mine un pas înainte deoarece m-a ajutat exact când aveam nevoie să pot spera la un viitor mai bun. De-a lungul timpului, fiecare întâlnire cu grupul, fiecare excursie sau activitate la care am participat mi-au dat încredere în mine şi astfel am ajuns azi aici, la sfârşitul unei etape când privesc înainte încrezătoare, cu curaj. Am încercat să fiu cât mai activă şi implicată, sperând astfel să dau înapoi măcar un strop din bucuria pe care World Vision mi-a dăruit-o mie”, mărturiseşte Marinela, absolventă de liceu şi beneficiară a programului „Vreau în clasa a noua”, judeţul Dolj.arta

51 de elevi doljeni incluşi în program

În cei opt ani de proiect, aproximativ 1.000 de elevi au fost beneficiari la nivel naţional. În prezent, în judeţul Dolj, 51 de elevi fac parte din programul „Vreau în clasa a nouă”. Toţi provin din familii defavorizate, în care, de cele mai multe ori, singurul venit este ajutorul social. În acelaşi timp, sunt familii care luptă pentru educaţia copiilor lor şi pentru şansa lor de a avea o viaţă mai bună. Anul trecut, toţi elevii din clasa a 12-a din program au promovat examenul de Bacalaureat şi 35 dintre aceştia au devenit studenţi. În total, 207 copii susţinuţi de World Vision au urmat o facultate precum cea de Matematică, Construcţii de Maşini, Marketing, Arte Plastice, Geografie, Drept, Telecomunicaţii, Finanţe, Bănci, Medicină Veterinară, Medicină, Asistenţă Socială sau Academia de Poliţie.

«Mă bucur să sărbătorim astăzi finalizarea cu succes a studiilor liceale de către o nouă promoţie a programului „Vreau în clasa a noua”. Îi felicit pe cei 14 absolvenţi de anul acesta pentru interesul şi implicarea manifestate atât faţă de activitatea şcolară, cât şi faţă de activităţile din proiect, menite să îi pregătească pe tinerii bursieri pentru viaţă, prin dezvoltarea abilităţilor şi creşterea încrederii în sine. Le reamintesc că echipa World Vision le rămâne în continuare alături şi le urez succes în tot ceea ce şi-au propus! Mulţumim donatorilor individuali şi companiilor partenere pentru sprijinul constant acordat şi pentru frumoasa colaborare», a declarat Vasilica Cîrlugea, coordonator„Vreau în clasa a noua” în judeţul Dolj.