Nu murim, dar trăim periculos

0
299

Tricolorii au remizat cu Elveţia, dar au jucat modest şi au nevoie de victorie cu Albania pentru a se califica în optimi

romania 2După prestaţia României din meciul cu Elveţia, dar şi după cum i-au anihilat albanezii pe francezi, jocul tricolorilor din meciul cu gazda Euro nu ne mai entuziasmează. „Tata Puiu” a încropit o echipă ciudată, fără Stanciu, Andone sau Hoban, iar după meci s-a plâns de evoluţia a celor 4 titulari noi: Torje, Prepeliţă, Chipciu şi Keşeru. La ocazii de gol, românii şi-au concurat adversarii, dar aceştia au dominat clar partida de pe Parc de Princes, desfăşurată îndeosebi în jumătatea tricolorilor. Seferovic ne-a iertat în 3 rânduri, „butoiaşul” Shaquiri joacă mai mult la impresia artistică, iar Embolo e totuşi crud, în ciuda calităţilor. În schimb, fundaşii laterali, Liechtsteiner şi Rodriguez, au fost adevărate extreme, iar Xhaka şi Mehmedi au dictat ritmul jocului. Ultimul a şi egalat, pe o lipsă de reacţie neverosimilă a defensivei noastre într-o fază fixă. La noi, Tătăruşanu a apărat tot ce era de apărat. Săpunaru a fost la fel de exact pe dreapta, urcând uneori excelent, ca şi la faza din care bara s-a opus unui 2-0 care ne-ar fi dus probabil în optimi. Perechea de stoperi a dus greul meciului, Chiricheş având unele ezitări, dar Grigore a fost din nou impecabil, şi cu preţul unui „galben”. Raţ a avut probleme, şi în joc, dar şi medicale, după pauza de aproape o jumătate de an fiind greu pentru el să dispute două meciuri intense în 5 zile. Cât timp a jucat Pintilii mijlocul nostru a contat, stelistul fiind din nou cel mai bun tricolor. Prepeliţă a fost depăşit de joc, iar Hoban nu a adus un mare plus, deşi a avut o ocazie bună de a înscrie, la cele două şuturi consecutive din careu. Torje a fost anemic, sub Adi Popa ca potenţial, fiind depăşit constant la urcările lui Rodriguez. A oferit totuşi o centrare periculoasă, la care Djourou a fost aproape de autogol, şi a executat surprinzător lovitura de la 30 de metri, respinsă de Sommer. Pe stânga a apărut Chipciu, poate cel mai activ tricolor, dar cu reuşite doar ofensive, inclusiv penalty-ul scos, pe faza de apărare având mari carenţe, speculate de elveţieni, care l-au sufocat astfel pe Raţ. Bogdan Stancu a părut foarte obosit, ca majoritatea tricolorilor de altfel, însă la penalty-uri nu avem emoţii cu el, bate impecabil. În faţă, Keşeru pur şi simplu a fost invizibil, cu excepţia fazei penalty-ului, când i-a strecurat bine mingea lui Chipciu. Cum toate schimbările noastre au fost forţate de accidentări, cei de pe bancă nu au adus vreun bonus. Îi aşteptam pe Alibec, Stanciu, Sânmărtean sau Andone, dar am avut parte de nişte schimonoseli ale lui Prepeliţă, Keşeru, Torje sau Filip. România a părut epuizată, de parcă jucase meciul cu Franţa cu o seară înainte. Decizia de a schimba medicul chiar înaintea turneului final poate fi cauza principală a lipsei de vigoare a tricolorilor, majoritatea nefiind recuperaţi fizic pentru partida cu Elveţia. Culmea este că inclusiv cei „odihniţi” în primul joc au fost vlăguiţi. Dacă ne vom prezenta la fel, din punct de vedere fizic, cu Albania, atunci nu mai trebuie să facem calcule, fiindcă drumul nostru la Euro se va opri o dată cu terminarea fazei grupelor.

Calcule de calificare

Punctul obţinut de tricolori contra Elveţiei menţine şansele de calificare în optimi. După victoria Franţei cu Albania, România are nevoie de o victorie în faţa albanezilor, cu care ar ajunge la 4 puncte, ar avea asigurat locul trei în grupă şi în proporţie de 99% calificarea în optimi. Teoretic, România poate ocupa şi locul doi la finalul fazei grupelor, dacă Franţa se impune în meciul cu Elveţia, din ultima etapă. Pentru ca acest lucru să se întâmple e nevoie ca România să învingă Albania la orice scor, iar Elveţia să piardă în faţa Franţei cu 1-0 sau la o diferenţă mai mare de un gol, în cazul în care trupa lui Petkovic reuşeşte să marcheze. Dacă România se va impune la mai mult de un gol în faţa Albaniei, nu mai contează la ce scor s-ar impune francezii. Dacă Elveţia obţine măcar un punct în ultimul meci, România va fi nevoită să se mulţumească cu locul 3, unul care ne-ar putea aduce un meci în optimi cu Germania.

Selecţionerul Albaniei e sigur de victoria contra României

Giovanni de Biasi, selecţionerul naţionalei Albaniei, a declarat după înfrângerea, scor 0-2, împotriva Franţei, că meciul cu România este decisiv pentru calificarea în optimile de finală, iar echipa sa poate câştiga această partidă. „Putem să batem România şi să ne calificăm în optimile de finală. Chiar dacă până acum nu am reuşit să marcăm, sunt sigur că o vom face în meciul cu România şi vom obţine punctele de care avem nevoie pentru a ne califica. Cred că suntem o echipă organizată şi care joacă un fotbal bun” a declarat de Biasi, după înfrângerea cu Franţa. Gazdele Europeanului au şutat pe poarta albanezilor de două ori, pe final, şi au marcat.

România – Elveţia 1-1

Au marcat: B. Stancu 20 (pen.) / Mehmedi 57.

Paris, Parc de Princes, spectatori: 40.000.

România: Tătăruşanu 7 – Săpunaru 7, Chiricheş 7, Grigore 7, Raţ 6 (St. Filip 61) 6 – Pintilii 7 (Prepeliţă 46) 5 – Torje 6, B. Stancu 6 (Andone 83), Chipciu 7 – Keşeru 5. Antrenor: Anghel Iordănescu.

Elveţia: Sommer 7 – Lichtsteiner 6, Djourou 6, Schar 6, Ricardo Rodriguez 7 – Xhaka 7, Behrami 6 – Shaqiri 5 (Tarashaj 90), Dzemaili 7 (Lang 83), Mehmedi 7 – Seferovic 7 (Embolo 64) 6. Antrenor: Vladimir Petkovic.

Arbitru: Serghei Karasev (Rusia) 8.

Clasamentul grupei A

  1. Franţa 2 2          0          0          4-1       6p
  2. Elveţia 2 1          1          0          2-1       4p
  3. România 2 0          1          1          2-3       1p
  4. Albania 2 0          0          2          0-3       0p

În cealaltă partidă din grupă, Franţa – Albania 2-0 (Griezmann 90, Payet 90+5). Ultimele meciuri din grupă: România – Albania şi Franţa – Elveţia (duminică, ora 22).