Craiova: Razie rutieră cu amenzi de peste 10.000 lei

0
341

razie-rutiera-300x210Potrivit IPJ Dolj, ieri, 16 iunie a.c., poliţiştii rutieri craioveni au organizat în municipiul Craiova o acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea semnificaţiei culorilor semaforului electric aflat în funcţiune, în scopul conţtientizării conducătorilor autocu privire la importanţa respectării normelor rutiere. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 50 de abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora, au aplicat amenzi în valoare de peste 10 000 lei. Dintre acestea, 16 sancţiuni au fost aplicate unor conducători auto care nu au respectat semnificaţia culorilor semaforului. De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce  14 permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii, poliţiştii l-au depistat pe G. PETRICĂ,  30 de ani ,din Craiova, care a condus un  autoturism pe Calea Bucureşti, iar la intersectia semaforizată cu strada Fraţii Goleşti, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric. Craioveanul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 500 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile.