Prelungirea acordului privind cerealele nu este certă

0
1010

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujaric, a declarat luni că discuţiile privind viitorul acordului pentru cereale vor fi reluate la nivel tehnic, în următoarele zile. Se poartă discuţii între delegaţiile tehnice, care în principiu sunt aceleaşi de la debutul mecanismului. Perspectivele nu sunt încurajatoare pentru moment. Rusia, Ucraina, Turcia şi Naţiunile Unite au convenit asupra unui acord, la 22 iulie 2022 privind abilitarea unui coridor maritim umnitar pentru navele care transportă produse alimentare şi îngrăşăminte, exportate din porturile ucrainiene la Marea Neagră. La 18 martie a.c. Rusia a prelungit acordul cu 60 de zile, până la 18 mai a.c.. Iniţiativa respectivă face parte integrantă dintr-un acord global. Partea a doua –memorandumul Rusia-ONU, convenit pentru 3 ani- prevede deblocarea exporturilor ruseşti de produse alimentare şi îngrăşăminte chimice, reconexiunea Băncii agricole ruse la SWIFT, reluarea livrărilor de maşini agricole, piese de schimb şi servicii, restaurarea conductei de amoniac Togliatti-Odesa şi alte măsuri. Moscova susţine că această parte a acordului n-a fost pusă în aplicare.