Germania: Social-democraţii pierd scrutinul regional din Rhenania de Nord-Westphalia

0
747

Popularitatea cancelarului Olaf Scholz de numai 6 luni în funcţie cunoaşte o erodare îngrijorătoare, atestată de ultimele alegeri regionale. Bastion istoric al social-democraţilor (SPD), Rhenania de Nord-Westphalia, cel mai populat land (18 mil. locuitori, 21% din populaţia ţării) a votat pentru conservatori (CDU) la alegerile regionale de duminică în procent de 35,7%. Social-democraţii au primit doar 26,7%, în scădere cu 4,5% faţă de alegerile din 2017. Este cel mai prost rezultat al social-democraţilor în această regiune industrială din nord-vestul Germaniei. Social-democraţii au pierdut circa 260.000 de voturi, precumpănitor în profitul verzilor care au reuşit să-şi tripleze rezultatul. Recent (9 mai) mai suferiseră o înfrângere în landul Schleswig-Holstein. CDU a înregistrat o victorie aşteptată de o jumătate de secol. Participarea la vot a fost în suferinţă (55%). La nivel naţional în sondeje CDU a preluat conducerea (28%) urmat de SPD (22,8%) şi verzi (17,8%).