Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, prezent astăzi la Topoloveni, în judeţul Argeş, a apreciat că este realizabilă reducerea cu 50% a tarifului pentru cursele aeriene interne în cazul studenţilor.
“Am stabilit – şi până la urmă s-a aprobat – transport gratuit pe calea ferată (pentru studenţi, n.r.). Mi se pare o idee foarte bună şi aceasta cu 50% pentru biletele de avion în interiorul ţării. Cred că o să fie bucuroase şi companiile de transport. Dar da, eu cred că se poate face”, a declarat el în cadrul unei întâlniri cu membri şi simpatizanţi ai PSD la Centrul Cultural din Topoloveni.
Precizările au fost făcute după ce o studentă care a luat cuvântul a salutat introducerea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi, dar a propus şi reducerea tarifului pentru transportul aerian intern.