Adrian Năstase a primit titlul ”Doctor Honoris Causa” al Universităţii ”Aurel Vlaicu” din Arad

0
525

Fostul premier Adrian Năstase a primit, vineri, titlul ”Doctor Honoris Causa” al Universităţii ”Aurel Vlaicu” din Arad, ca o recunoaştere pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată, la ceremonie fiind prezent şi ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, care a condus Comisia de Laudatio.

Adrian Năstase este, din 2001, profesor onorific al universităţii de stat din Arad, iar conducerea a decis ca pentru “meritele excepţionale în apărarea şi promovarea interesului naţional ca diplomat” să-i acorde titlul.

Comisia de Laudatio a arătat că titlul este acordat “în semn al aprecierii pentru întreaga activitate ştiinţifică şi academică, pentru rolul avut în dezvoltarea României”.

La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, ministrul Ecaterina Andronescu şi Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, cei doi evocând, în discursurile ţinute, momente din colaborarea cu fostul premier. (Agerpres)