Despre anacronica politică de cadre

În 2009, imediat după ieşirea de la guvernare a social-democraţilor, Radu Berceanu, liderul PDL Dolj, pe atunci ministru cu mai multe portofolii, a avut o rostire simplă, dar memorabilă: „Ai noştri sunt mai buni”. A fost semnalul decapitării tuturor şefilor serviciilor deconcentrate şi nu numai, care nu aveau la conducere „portocalii”, şi plantării în toate funcţiile publice de decizie a propriilor militanţi devotaţi. Unii din cei numiţi, pentru respectarea adevărului, s-au descurcat onorabil şi chiar au dobândit minima experienţă necesară în exercitarea atribuţiilor. Mai mult, au obţinut „atestare pe post” prin concursul la care au participat singuri. În genere, te aştepţi să întâlneşti în funcţii publice oameni care se pot recomanda prin vreo ispravă oarecare, care au făcut ceva, cât de cât, în plan profesional, în plan politic sau (măcar) în plan moral. Apţi să garanteze profesionalismul şi, prin aceasta, prestigiul formaţiunii politice de la care se revendică. Un partid politic matur anticipează exerciţiul puterii, pregătind echipe de decizie plauzibile. Iar când se fac numiri, în loc de dexterităţi conjuncturale, de amestecul nefericit de hazard şi aranjamente de culise, prevalează întotdeauna criteriile de profesionalism, bună imagine publică, moralitate etc. Despre Elena Costea, noul reprezentant al guvernului în teritoriu, deşi e prematur, ce să spunem? Bine, cel puţin, că „l-a substituit”, prin înţelepciunea deputatului Mihai Voicu, pe Silviu Dumitru, care ieşise la încălzire. Ne întrebăm dacă nu cumva Elena Costea e un funcţionar public chinuit, pus să facă lucruri pentru care nu are nici un fel de vocaţie. Şi nici pregătire adecvată. În primul rând administrativă. În discuţia cu presa locală, de deunăzi, într-o atmosferă de protocol dilentant, a folosit, potrivit transcriptului, de cel puţin cinci ori, ca un clişeu supărător, expresiile nefericite „să-şi facă treaba” şi „să ne facem treaba”. Ducându-ne cu gândul la manifestări de incontinenţă, la cei vizaţi. Problema „limbii de lemn” angajează, de regulă, şi un domeniu mai greu sistematizabil: acela al respectului pentru expresia folosită şi pentru cuvânt, în genere. A vorbi stereotip, neglijent, poate însemna, pur şi simplu, a nu da doi bani pe substanţa şi pe graţia cuvintelor, a nu crede în prestigiul şi în energia lor. „(…) În acest moment, mi se pare că lucrurile merg (n.r. – în Prefectura Dolj) şi nu avem de gând să schimbăm ceva (…)”, a spus, între altele, omul guvernului în teritoriu. Ori tocmai asta e problema, că „nu merg”, în litera legii. Şi iată o mostră. Prin adresa nr. 5565/03.05.2012 a Prefecturii Dolj – Serviciul Juridic –, transmisă tuturor primăriilor municipale, orăşeneşti şi comunale, semnată de Nicolae Giugea, se menţiona: „Vă rugăm ca, până la data la 17.05.2012, orele 16.00, să transmiteţi, la Instituţia Prefectului, o listă cu juriştii care, potrivit declaraţiei pe proprie răspundere, nu fac parte din nici un partid politic, în vederea desemnării preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare”. Termenul prevăzut de Legea nr. 67/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (art. 28, al. 2 şi 4), era 30 mai a.c. Intervalul de timp dintre data din adresă şi cea prevăzută expres de lege avea rostul său. Pentru „artificiile” preconizate. La nivel declarat, Nicolae Giugea „nu se putea suferi” cu Eugen Marinescu, dar îşi dădeau mâna, înţelept, pe sub masă. „Lucrurile merg în Prefectura Dolj” declamă, pios, fostul comisar de la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, flancată de competenţele aduse, pentru a face parte din staff-ul propriu (şefa cofetăriei „Viviene”, o fostă reporteriţă agramată de la „TVS” şi un fost şef la ISC Oltenia) şi a veghea la respectarea legalităţii actelor administrative. Cosmin Enea nu şi-a găsit, deocamdată, locul în echipă. Toată gaşca de jurişti ai Prefecturii Dolj, în frunte cu şeful lor, Eugen Marinescu, îşi dă coate. După ce a angajat Instituţia Prefectului judeţul Dolj în zeci şi zeci de procese, cu cheltuielile aferente, prin strămutările pe tot cuprinsul ţării, toate pierdute, prin interpretarea premeditat aberantă a legii, răsuflă uşuraţi. Deocamdată, au scăpat. Pe bulevardul „Mihai Viteazul” se gândeşte, probabil, altfel.