Dolj: Doljeni cercetaţi penal pentru alcool la volan

0
353

Conform IPJ Dolj, sâmbătă, 16.04.2016, în jurul orei 23.30, poliţiştii din Dăbuleni l-au depistat pe M. ADRIAN, 22 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 54 A, în localitatea Dăbuleni, având o concentraţie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la Spitalul Dăbuleni unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele acestuia poliţiştii întocmind un dosar de cercetare penală. În noaptea de 16/17.04.2016, în jurul orei 02.30, poliţiştii din Dăbuleni l-au depistat şi pe M STELIAN, 59 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 54A, tot în localitatea Dăbuleni, având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Doljeanul a fost condus la Spitalul Dăbuleni unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Și în acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pe numele doljeanului pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană sub influenţa alcoolului.