Preşedintele Klaus Iohannis consultă partidele parlamentare pe tema legislaţiei electorale, în data de 20 aprilie

0
344

Consultările între preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii partidelor parlamentare pe tema legislaţiei electorale, dar şi pe alte teme de actualitate vor avea loc pe 20 aprilie, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, postat ieri pe site-ul instituţiei. Consultările se vor referi la “stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara graniţelor”.

De asemenea, pe agenda întâlnirilor se vor mai afla “discuţii referitoare la procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului, precum şi alte teme de interes public”. Discuţiile vor avea loc între orele 10.00 şi 17.00. Au fost convocaţi reprezentanţii PSD, PNL, UNPR,PC, UDMR şi ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Aceasta este cea de-a treia rundă de consultări pe care preşedintele Klaus Iohannis o organizează, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, în decembrie 2014. Prima rundă de consultări a avut loc în 12 ianuarie, scopul acestor discuţii fiind încheierea unui acord politic cu vederea asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale. A doua rundă de consultări preşedinte-partide a avut ca tematică priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare: votul în diaspora, finanţarea campaniilor şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare. Întâlnirile s-au desfăşurat în 28 ianuarie.