Arest prelungit pentru fosta preşedintă a Tribunalului Olt şi soţul ei

0
384

Curtea de Apel Craiova a prelungit, miercuri seară, cu 20 de zile, arestarea preventivă a preşedintei Tribunalului Olt (momentan suspendată din funcţie prin hotărârea CSM), Eugenia Carmen Marinescu, a soţului ei şi a avocatului Cismaru, acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă. Cei trei au fost arestaţi luna trecută, după ce membri ai familiei lui Sandu Anghel cunoscut drept Bercea Mondial au depus la DNA Craiova două denunţuri împotriva magistratului oltean şi a soţului său, în care îi acuzau că au primit 200.000 euro şpagă pentru eliberarea interlopului oltean.

Reamintim că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Craiova anunţau, pe 23 martie a.c., că au reţinut-o pentru 24 de ore pe judecătoarea Eugenia Carmen Marinescu, preşedinta Tribunalului Olt, pentru că a primit 200.000 euro ca să-l elibereze, în septembrie 2011, pe Sandu Anghel zis Bercea Mondial. „Suspecta Marinescu Eugenia Carmen, magistrat judecător, a pretins şi a primit, prin intermediul inculpatului Cismaru Dumitru – avocat în cadrul Baroului Olt, de la o persoană denunţătoare, suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat din familia denunţătorului în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă acestuia, respectiv de achitare sau de condamnare la o pedeapsă neprivativă de libertate, dar şi pentru a interveni, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care urmau să judece cauza. Suma de bani menţionată a fost primită de avocatul Cismaru Dumitru în două tranşe: 150.000 de euro, înaintea termenului de judecată din data de 31 august 2011, când s-a dispus pentru prima oară înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi 50.000 de euro în data de 20 septembrie 2011, judecătorul Marinescu Eugenia Carmen amânând pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara pentru data de 22 septembrie 2011, când a şi admis cererea formulată de inculpat”, au comunicat la momentul respectiv procurorii DNA Craiova. La trei luni după primirea şpăgii, procurorii spun că judecătoarea şi soţul ei, Iuliu Severus Marinescu, au investit banii în trei suprafeţe de teren şi o casă (un teren în suprafaţă de 703 mp şi o construcţie de 29 mp pe acelaşi amplasament, situat în Băile Olăneşti, un teren situat în localitatea Corbu, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 1250 mp, şi un teren intravilan de 600 mp situat în municipiul Slatina), două dintre aceste achiziţii nefiind menţionate în declaraţiile de avere ale magistratului. Soţul judecătoarei şi avocatul Cismaru au fost arestaţi pe 21 martie a.c., iar cercetările în cauză s-au desfăşurat cu sprijinul de specialitate al SRI Dolj, după cum au mai anunţat procurorii anticorupţie craioveni. Pe 24 martie Curtea de Apel Craiova a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a magistratului Eugenia Carmen Marinescu.

Miercuri, 15 aprilie a.c., procurorii DNA Craiova au solicitat instanţei prelungirea arestării preventive a judecătoarei Eugenia Carmen Marinescu, a soţului ei, Iuliu Severus Marinescu, şi a avocatului Dumitru Cismaru. Curtea de Apel Craiova a admis propunerea, însă a prelungit arestarea celor trei inculpaţi doar pe o perioadă de 20 de zile. Cei trei inculpaţi au contestat deja hotărârea, contestaţiile lor urmând să se judece la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.