Incubator nou pentru copiii născuţi prematur la Spitalul Judeţean

0
654


Organizaţia „Salvaţi Copiii” – filiala Dolj a dotat, ieri, maternitatea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova cu un incubator performant, dar şi un monitor de funcţii vitale, ambele în valoare de 12.300 de euro. De asemenea, de un incubator nou va beneficia, tot începând de mâine, şi Spitalul Orăşenesc Segarcea. Acţiunea face parte din seria dotărilor anunţate de “Salvaţi Copiii” pentru 28 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din Bucureşti şi din ţară. Suma necesară achiziţionării echipamentelor performante a fost adunată în timpul campaniei de strângere de fonduri derulată sub genericul “Bun venit pe lume”.

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2012, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8.471 decese în 1990 şi, respectiv, 1.812 în 2012, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9 la 1.000 de copii născuţi vii în 2012 (conform Institutului Naţional de Statistică). La nivel mondial, un copil moare la fiecare patru secunde. La noi în ţară, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile o reprezintă naşterile premature (o rată de 10% din numărul naşterilor).

«Este a doua donaţie pe care o facem la Craiova, pentru că anul trecut am dotat Spitalul Filantropia. Din păcate, România se află pe primul loc în ceea ce priveşte mortalitate infantilă, avem o rată a moralităţii dublă faţă de media Uniunii Europene. La noi în ţară, 9 din 1.000 copii mor până să împlinească vârsta de un an şi trebuie să facem ceva în această privinţă. Un copil moare la 5 ore în România, e o realitate dură, dar aproape o treime din aceste decese pot fi prevenite. În judeţul Dolj rata mortalităţii este mai bună decât media pe ţară – 7,9 la mie, dar ne-am îndreptat către această zonă pentru că spitalul este unul mare, aici se nasc aproximativ 3.200 de copii anual, dintre care 15 la sută se nasc prematur. Foarte mulţi au nevoie de terapie intensivă, de echipamente extraordinar de moderne care să le asigure supravieţuirea. E o maternitate de grad 3 care asigură cazurile din toată regiunea Olteniei. Dotarea constă într-un incubator şi un monitor de funcţii vitale, fiind vorba de o donaţie în valoare de 12.300 de euro. Totodată, un alt incubator în valoare de 9.300 de euro va fi donat Spitalului municipal din Segarcea. Organizaţia „Salvaţi Copiii” şi-a pus în plan încă din 2010 să contribuie la diminuarea mortalităţii infantile. De când am demarat proiectul rata mortalităţii a scăzut de la 10,1 la mie la 9 la mie, o reducere a deceselor cu 848 de cazuri, ceea ce ne face să credem că această contribuţie contează», a explicat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei “Salvaţi Copiii” România.

„Aici se nasc anual 3.200 de copii”

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Bogdan Fănuţă, a apreciat donaţia făcută de Organizaţia “Salvaţi Copiii”. Acesta şi-a exprimat dorinţa ca astfel de acţiuni să continue şi în viitor. «Mulţumim Organizaţiei „Salvaţi Copiii” pentru donaţia făcută către spitalul nostru şi pentru faptul că au înţeles că la nivelul secţiilor de neonatologie este o problemă naţională, nu doar locală. Ne bucurăm că aţi ales această unitate medicală, unde se nasc anual 3.200 de copii, dar dat fiind faptul că este o secţie de neonatologie de gradul 3, aici vin toţi copiii născuţi prematur din toate cele 5 judeţe ale Olteniei. Sper ca acesta să fie începutul unei colaborări pe termen lung între noi şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”, pentru că sunt foarte multe proiecte de dezvoltat în cadrul spitalului. Sunt bine venite donaţii din parte oricui poate să le facă», a afirmat Bogdan Fănuţă, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a reuşit să doteze în anul 2013, prin campania pentru reducerea mortalităţii infantile „Bun venit pe lume”, 18 maternităţi şi secţii de nou-născuţi, Spitalul Filantropia din Craiova aflându-se printre beneficiari.

 

Amalia Năstase, ambasadorul Campaniei “Bun venit pe lume” – „Salvaţi Copiii”

: «Recomand tuturor să susţină cauza „Salvaţi Copiii” de reducere a mortalităţii infantile din ţara noastră. Să redirecţionezi 2% din impozitul pe venit este un gest poate simplu, dar cu enorme beneficii pentru aceşti bebeluşi născuţi înainte de termen care vor să rămână alături de familia lor».

Florin Stancu, director DGASPC Dolj:

«Este o iniţiativă lăudabilă şi ne bucurăm că şi Craiova este inclusă în acest gen de proiecte. Este o organizaţie care vorbeşte de drepturile copilului, primul dintre ele şi cel mai important fiind dreptul la viaţă. Este foarte importantă această dotare a secţiilor de neonatologie pentru micuţii care se nasc prematur».

Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei „Salvaţi Copiii” România:

«Ne-am propus să ajutăm echipele de medici din secţiile de neonatologie să lucreze cu echipamente noi şi performante. De asemenea, vrem să lucrăm cu viitoarele mămici din zone rurale pentru a le asigura legătura cu medicul de familie pentru o mai bună informare şi controlul sarcinii. Împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu Asociaţia Naţională a Neonatologilor vrem să contribuim la pregătirea personalului din sistem».