Conferinţă Ştiinţifică Naţională – “Strategii educaţionale de succes pentru incluziune”, la Craiova”

0
851

 Mâine, sub egida Casei Corpului Didactic Dolj, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Sf. Vasile” Craiova, alături de partenerii săi, organizează  Conferința Științifică Națională „Strategii educaționale de succes pentru incluziune” – Provocări, limite și exemple de bune practici ale desfășurării procesului instructiv-educativ prin intermediul tehnologiei în sistemul de educație din România- ediţia a IV-a. Lucrările se vor desfăşura online, din cauza pandemiei de COVID – 19. Sunt mai mulţi parteneri incluşi în acest proiect.

Evenimentul a ajuns la cea de-a IV-a ediție, organizatorii propunându-și ca, anul acesta, să fie o manifestare mai amplă din punct de vedere științific. “Acţiunea face parte din calendarul desfăşurat de CCD Dolj. Acţiunea despre care vorbim a devenit deja o tradiţie, care la bază un parteneriat activ cu Universitatea din Craiova, respectiv Universitatea din Bucureşti – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei – Departamentul Psihopedagogie Specială, şi cu alte ONG-uri. Evenimentul se doreşte a fi, şi sunt convinsă că aşa se va întâmpla, unul care să creeze oportunităţi de formare pentru cadrele didactice din învăţământul special şi cel special integrat şi, totodată, să aibă un puternic impact formativ pentru toate cadrele didactice din sistemul de învăţământ românesc, interesate de desfăşurarea procesului instructiv – educativ, prin intermediul tehnologiei”,  aprecizat prof. Monica Leontina Sună, director al CCD Dolj.

Secţiunile programului

În cadrul proiectului,  se va desfășura un Workshop –  ”Modalități de intervenție la copiii cu T.S.A.” în cadrul Proiectului Erasmus+ ”ONE MISSION, ONE  VISION, ONE FOCUS”  Nr. de referință:  2019-1-RO01-KA229-063085_1,  susținut de Psihoterapeut Cristina Gemănaru –Centrul Psihologic Marea Neagră Constanța; În cadrul Secțiunii 3 se vor prezenta Proiectele Erasmus + aflate în desfășurare în unitatea noastră școlară, respectiv Proiectul Erasmus+ ”ONE MISSION, ONE  VISION, ONE FOCUS”  Nr. de referință:  2019-1-RO01-KA229-063085_1 și Proiectul Erasmus+ ”Tolerant Europeans Achieve More” (TEAM) cu  nr de referinta:  2019-1-DE03-KA229-0539670_3”, mai spun organizatorii conferinței. Echipa de organizare a evenimentului este formată din: Prof. Dobre Monica, Prof. Cornea Florentina – Director, Prof. Budeancă-Babolea Oana, Prof. Filimon Mihaela, Prof. Budihală Ramona alături de alți parteneri din țară.

Conferinta este structurata pe cinci sectiuni si se va desfasura pe platforma ZOOM in intervalul orar 11.00-16.00.