Guvern: S-a lansat platforma online COVID-19 Ştiri Oficiale

0
494

Guvernul, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, şi organizaţia neguvernamentală Code for Romania au lansat platforma online “COVID-19 Ştiri Oficiale” (stirioficiale.ro) şi lucrează la alte câteva astfel de proiecte privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis marţi AGERPRES, platforma online “COVID-19 Ştiri Oficiale”, lansată luni, centralizează doar informaţii din surse sigure, precum comunicatele oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică constituit de Guvern, hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi înregistrările conferinţelor de presă susţinute de oficialii cu responsabilităţi în domeniu.