Covid-19: SUA şi Germania în confruntare pentru viitorul vaccin

0
501

SUA şi Germania s-au angajat într-o confruntare teribilă pentru exclusivitatea unui viitor vaccin contra coronavirusului, afirmă cotidianul german „Die Welt”. Rivalitatea este legată de antepriza de bio-tehnologie CureVac cu sediul în Tubingen, în Bade-Wurtemberg. Fondat în 2000, concernul este specializat în dezvoltarea de terapii contra cancerului, anticorpilor, tratamentul maladiilor rare şi vaccinuri profilactice. Laboratoarele lucrează actualmente la producerea unui vaccin contra Covid-19 în parteneriat cu institutul „Paul-Ehrlich” specializat în cercetarea vaccinurilor, aflânduse în subordinea Ministerului german al Sănătăţii. „Suntem încrezători în capacitatea obţinerii unui vaccin puternic în câteva luni”, a declarat Daniel Menichella la începutul lunii martie printr-un comunicat de presă. Potrivit „Die Welt”, preşedintele american Donald Trump ar fi încercat să atragă cercetătorii care lucrează la obţinerea potenţialului vaccin, cu importante resurse financiare, în exclusivitate pentru ţara sa. Patronul CureVac, Daniel Menichella, a fost invitat la 2 martie a.c. la Casa Albă pentru a se întâlni cu Donald Trump, Mike Pence şi reprezentanţi ai societăţilor farmaceutice care lucrează la combaterea epidemiei. Laboratorul a anunţat această întâlnire pe site-ul său fără a preciza eventuale oferte financiare. Răspunsul german n-a întârziat şi Heiko Maas, ministrul german de Externe a criticat, într-o declaraţie pentru grupul media Funke, presupusa tentativă a lui Donald Trump de a cumpăra viitorul vaccin contra Covid-19 exclusiv pentru SUA. Şeful diplomaţiei germane a discutat chestiunea cu omologii săi din Canada, Coreea de Sud, Brazilia şi Australia, dar problema va fi abordată la G7. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a discutat ieri după-amiază cu CEO-ul companiei CureVac. Nu s-au oferit detalii asupra discuţiei. „Welt am Sonntag” a fost prima publicaţie care a dezvăluit informaţia privind intenţiile preşedintelui SUA faţă de compania CureVac din Tubingen. CureVac a început cercetările împotriva coronavirusului în luna ianuarie. Potrivit „Welt am Sonntag”, Donald Trump ar fi oferit un miliard de dolari pentru a asigura orice vaccin „exclusiv pentru SUA”. Guvernul german a contracarat oferta pentru SUA. Reamintim că Germania şi-a închis parţial graniţele cu Danemarca, Franţa, Luxemburg, Austria şi Elveţia. Firma de biotehnologie Biontech din oraşul Mainz a anunţat, de asemenea, că a făcut progrese rapide în dezvoltarea unui vaccin împotriva noului coronavirus. Este vorba de imunizarea faţă de acest virus şi de prevenirea infecţiei, după cum a precizat compania. Dacă va primi autorizaţia necesară de la autorităţile germane, firma ar fi capabilă să înceapă aplicaţiile la sfârşitul lunii aprilie.