Elveţia şi România, front comun pe justiţie

0
658

Timp de câteva zile, Craiova a fost gazda unui eveniment important, parte din parteneriatul româno-elveţian, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova fiind parte din proiectul european desfăşurat cu unitatea similară a Universităţii din Fribourg. Marţi, iniţiatorul programului, prof. univ. dr. Nicolas Queloz, din Fribourg, a ţinut să precizeze faptul că a avut o colaborare foarte bună cu partea română, iar la final, în prezenţa prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, a avut loc premierea celor mai merituoşi studenţi care au participat la seminar.

În perioada 12-16 martie, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a fost gazda seminarului comun „Concursul şi pluralitate de infracţiuni”, aflat la cea de-a XI-a ediţie, organizat în colaborare cu Facultatea de Drept a Universităţii din Fribourg (Elveţia). Iniţiatorul colaborării începute în 2005, prof. univ. dr. Nicolas Queloz, a ţinut să împărtăşească din experienţa sa şi a arătat şi câteva diferenţe între sistemul elveţian şi cel românesc. „Pentru mine, a fost o experienţă foarte plăcută şi plec deja ştiind ce înseamnă România în general, şi Craiova, în special, cu o impresie extraordinară. Îmi place să văd că tânăra generaţie are un loc important la Craiova. Am şi predat aici, observând că studenţii sunt foarte aplicaţi în ceea ce fac. Am observat că legea penală din România este mai dură decât cea din Elveţia. Reglementările Noului Cod Penal din ţara dumneavoastră sunt mult mai aspre decât cele din Elveţia, prin aplicarea obligatorie a unui spor de pedeapsă celor care comit mai multe infracţiuni. Sigur, este nevoie de cât mai multe schimburi de experienţă, toate fiind perfectibile, dar este în interesul tuturor să fie găsite căi comune de rezolvare. Parteneriatul nostru este unul cât se poate de consistent şi sunt convins că vom avea acelaşi succes şi la cea de-a XII-a ediţie”, a declarat Nicolas Queloz.

Cei mai merituoşi, premiaţi

La finalul discuţiilor, a avut loc şi o premiere a celor mai merituoşi studenţi, din ambele părţi, care au fost implicaţi în proiect. «În calitate de gazdă, sunt fericit că am putut să organizăm un astfel de eveniment. Prea multe lucruri în plus, faţă de cele ale domnului Queloz, nu prea sunt de spus. Eforturile depuse de participanţi trebuie răsplătite, astfel că cei mai merituoşi vor primi atestate de participare, iar ediţia următoare a proiectului va avea loc în Elveţia, tema fiind „Cauzele justificative în dreptul penal elveţian şi în dreptul românesc”, unde sunt aşteptaţi cât mai mulţi participanţi», a declarat prof. univ. dr.  Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova.