2012 – un an al investiţiilor la Coţofenii din Faţă

0
401
Constantin Cârciumaru

Despre comuna doljeană Coţofenii din Faţă s-a mai scris de-a lungul timpului, amintindu-se despre schimbările intervenite în viaţa comunităţii ori despre eforturile întreprinse pentru ca localitatea să treacă marea de probleme ivite la tot pasul şi să iasă la liman. E mult de muncă la Primărie şi cu un buget strâmtorat, e nevoie de multă chibzuială şi răbdare pentru ca lucrurile să se mişte. Eforturile se dublează în momentul în care îţi propui să creezi astfel condiţii de viaţă mai bune, localnicilor. Banii se adună cu greu la bugetul local, semn că oamenii întâmpină şi ei dificultăţi financiare. Cu toate acestea, proiectele începute deja trebuie să meargă mai departe. “Muncim mult pentru că avem o serie de proiecte planificate sau în derulare, pe care nu le putem lăsa de pe o zi pe alta. Ştiu că oamenii au aşteptări multe de la autorităţile locale, iar noi facem eforturi să rezolvăm problemele şi să el acoperim nevoile care depind de noi”, a mărturisit Constantin Cârciumaru, primarul comunei Coţofenii din Faţă.

Grădiniţa din localitate a devenit un loc mai sigur pentru copii

Încă de anul trecut, se lucrează de zor la modernizarea unităţilor de învăţământ din localitate. Autorităţile locale au investit mult pentru a crea condiţii optime celor 300 de şcolari şi preşcolari care învaţă aici, dar şi pentru a le garanta siguranţa în incinta celor două unităţi. Curtea grădiniţei, un loc cu pământ şi iarbă mai înainte, împrejmuit cu un gărduţ de un metru înălţime, parţial distrus şi fără porţi, un real pericol pentru copii, este acum un parc mai mult decât agreabil, spaţiul generos permiţând instalarea de leagăne, tobogane, balansoare, bănci şi ronduri de flori. Copiii vin acum cu drag la grădiniţă şi îşi petrec pauzele trecând de la leagăne la tobogane şi de la tobogane la balansoare. Dacă până acum ei trebuiau supravegheaţi pas cu pas pentru a nu ieşi din perimetrul grădiniţei, pe drumul pe care circulă maşini, sau pentru a nu se lovi în gardul deteriorat, acum cadrele didactice răsuflă uşurate pentru că micuţii sunt în siguranţă în incinta grădiniţei, împrejmuită cu un gard nou, solid. După spusele primarului, Constantin Cârciumaru, până în toamnă va începe reabilitarea clădirii în care funcţionează grădiniţa. „Avem un proiect de accesare a unor fonduri guvernamentale pentru modernizarea clădirii grădiniţei, pentru care ar trebui să primim şapte miliarde de lei vechi. Am început deja o serie de lucrări cu bani de la bugetul local. De exemplu, complexul de joacă plus împrejmuirea cu gard din beton, au costat 700 milioane lei vechi”, a explicat Constantin Cârciumaru.

Continuă investiţiile la şcoală

După comasările din anul 2010, şcoala din satul Beharca s-a comasat cu cea de la Coţofenii din Faţă, acolo unde peste 200 de elevi învaţă la clasele V-VIII. Şcolarii au asigurat un mijloc de transport pentru a ajunge la şcoală, părinţii fiind mulţumiţi de faptul că, în acest fel, copiii parcurg în siguranţă distanţa dintre şcoală şi casă. Autorităţile au în plan acum un proiect de extindere a clădirii şcolii, precum şi unele lucrări de modernizare “Din bugetul local am repartizat suma de 500 de milioane lei vechi pentru şcoala din localitate. După ce am terminat modernizarea şi reabilitarea, trebuie să realizăm aleile betonate şi careul unde se adună copiii. De asemenea, avem în plan o extindere de şcoală, care e absolut necesară după comasările care s-au produs în 2010. Trebuie să mai construim încă două săli de clasă şi un laborator”, a mai spus primarul localităţii Coţofenii din Faţă.

Dispensar pentru locuitorii din Beharca

Pentru ca unitatea în care funcţiona şcoala din Beharca înainte de comasare să nu rămână în paragină, autorităţile locale s-au gândit că nu ar strica să le aducă localnicilor din împrejurimi medicul mai aproape de casă. Aşa că au făcut tot ce s-a putut până au obţinut nişte sponsorizări cu care se amenajează acum dispensarul din Beharca, unde medicii din localitate vor fi la datorie o dată pe săptămână. Oamenii nu vor mai fi nevoiţi să meargă câţiva kilometrii până la Coţofenii din Faţă atunci când sunt bolnavi sau au nevoie de câte o reţetă. Potrivit autorităţilor, unitatea medicală va fi deschisă în cursul lunii următoare: “După ce Şcoala Generală cu clasele I-IV Beharca s-a comasat cu cea din Coţofenii din Faţă, clădirea în care funcţiona a rămas goală. Aşa că ne-a gândit să venim în sprijinul oamenilor din localitate cu un dispensar. Este vorba de o investiţie mică, de aproximativ 50 de milioane lei vechi, dar care pentru oameni înseamnă foarte mult, are impact. Majoritatea sunt bătrâni şi le este foarte greu să meargă până la dispensarul din Coţofenii din Faţă pentru o reţetă, acum un medic o să vină o dată pe săptămână să-i consulte. În cursul lunii aprilie îl vom deschide”.

 

Baza sportivă, ar putea fi gata aproape gata!

În ceea ce priveşte lucrările la baza sportivă, începute în anul 2007 autorităţile spun că mai au nevoie de încă 2 miliarde lei vechi pentru finalizarea lor. “Banii pentru realizarea bazei sportive din localitate au venit de la Guvern pe Ordonanţa 7. În total, investiţia se ridică la suma de 4,5 miliarde lei vechi, dar în acest moment este realizată doar în proporţie de 60-70 la sută pentru că am rămas fără fonduri. Mai aşteptăm încă două miliarde lei vechi”, spune primarul Constantin Cârciumaru.


“Suntem în faza în care pregătim studiul de fezabilitate pentru un proiect de asfaltare a drumurilor din comună, pe o distanţă de 6,5 kilometri. Sperăm ca documentele să treacă repede de controlul ANRMAP, şi în aceste condiţii Guvernul ar trebui să ne aprobe o sumă importantă de bani pentru realizarea acestui obiectiv. Acest proiect a fost depus şi la Ministerul Dezvoltării, nu a intrat în prima fază, aşa că nu mai contăm pe acei bani. Dacă totul decurge normal, în scurt timp începem asfaltarea”.

ALINA DRĂGHICI şi MARIN TURCITU