Marcel Ciolacu: La vot secret moţiunea simplă trece

0
976

Moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu ar trece dacă s-ar vota secret. Estimarea îi aparține liderului PSD, Marcel Ciolacu. Astăzi este programat votul pe moțiunea simplă depusă la Camera Deputaților împotriva lui Vlad Voiculescu.

„Nu stiu, vedem maine (miercuri – n.red.). Daca s-ar face vot secret, cu bile, categoric ar trece. Moțiunile simple sunt un fel de cartonaș galben sau roșu arătat unui ministru în exercițiu”, a declarat Marcel Ciolacu.

Moțiunea simplă este susținută de PSD și AUR, în vreme ce PNL, USR-PLUS si UDMR au anunțat că vor vota contra.

În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Ei işi motivează demersul spunând că în timpul care a trecut de la învestirea sa a dat dovadă de incoerență, lipsă de profesionalism și responsabilitate.

„Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi! (…) Este deja mult prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor”. se arată în moţiune.

Iniţiatorii demersului susţin că, după tragediile de la Piatra-Neamţ şi de la „Matei Balş” din Capitală, Voiculescu recunoaşte „senin” că nu a făcut nimic din ceea ce susţinea că trebuie făcut urgent.