Accident în Craiova

0
423
În cursul nopții trecute, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada “Înfrățirii”, din Craiova.
Ajunși la fata locului, polițiștii au identificat un tânăr de 25 de ani, din Craiova, care ar fi condus un autoturism pe strada “Înfrățirii”, iar la intersecția cu “Împăratul Traian”, a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Craiova.
In urma accidentului, o tânăra de 20 de ani, din Craiova, pasageră in cel de-al doilea autoturism a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fiind conștientă.
Având in vedere cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpa și continuă cercetările in vederea clarificării împrejurărilor in care s-a produs accidentul.