Aproape 4 kg de tutun confiscat la PTF Calafat

0
333

Poliţiştii de frontieră doljeni, de la PTF Calafat, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit, în portbagajul unui autoturism condus de un cetăţean bulgar, aproximativ 4 kg de tutun vrac, pe care acesta a încercat să îl introducă ilegal în ţară.  

tutunConform reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, miercuri, 15 februarie a.c., în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară cetăţeanul bulgar Plamen K., în vârstă de 26 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.        Cu ocazia controlului de frontieră, echipa de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, a descoperit în portbagajul autovehiculului o plasă din rafie în care se aflau două pungi negre ce conţineau, în total, 3,975 kg tutun vrac mărunţit. Tânărul a declarat că tutunul nu îi aparţine, acesta fiind achiziţionat din Bulgaria, de către prietena sa, care l-a uitat în portbagajul autoturismului. Tutunul a fost ridicat de către lucrătorii vamali în vederea expertizării, iar poliţiştii de frontieră au procedat la întocmirea actelor premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal a peste 1 kg de tutun de fumat, după cum a precizat subcomisar Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.