Uniunea Europeană a adoptat noi sancţiuni în criza ucraineană

0
351

Noile sancţiuni adoptate de Uniunea Europeană, care au intrat în vigoare ieri, vizează 19 persoane din Ucraina şi Rusia şi nouă entităţi. Lista a fost stabilită în urma unei întâlniri a miniştrilor europeni de Externe, pe 29 ianuarie a.c, la Bruxelles, după bombardamentul din oraşul ucrainean Mariupol, soldat cu aproximativ 30 de victime.

 Pe lista de sancţiuni se regăsesc patru lideri ai unor grupări armate care luptă în estul Ucrainei, nouă oficiali din cadrul republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk, precum şi cinci oficiali ruşi. Printre aceştia din urmă se află doi oficiali de rang înalt din cadrul Ministerului rus al Apărării, implicaţi în sprijinirea desfăşurarea de trupe ruseşti în Ucraina. Aceştia sunt Anatoli Antonov, ministru adjunct, şi Arkadi Bahin, prim-adjunct al ministrului Apărării. Printre persoanele menţionate se află şi Andrei Kartapolov, director al Departamentului de Operaţii Principale şi şef adjunct al Statului Major al forţelor armate ruse, implicat în mod activ în elaborarea şi punerea în aplicare a campaniei militare a forţelor ruseşti în Ucraina, precum şi doi membri ai Dumei de Stat.

În ceea ce priveşte entităţile incluse pe noua listă se află opt grupări armate separatiste şi Mişcarea publică Novorossiia (Mişcarea Noua Rusie), înfiinţată în noiembrie 2014 în Rusia şi condusă de ofiţerul Igor Strelkov.