Sfântul Antonie cel Mare, prăznuit la Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu” din Craiova

0
840

Paraclisul Mitropolitan „Maica Domnului” – Dudu din Craiova şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram luni, 17 ianuarie, de praznicul Sfântului Antonie cel Mare. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, iar la final a fost săvârşit un parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, trecuţi la Domnul.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul slujbei religioase, Părintele Mihail Scorbură a subliniat viaţa duhovnicească pe care a trăit-o Sfântul Antonie cel Mare, al doilea Ocrotitor spiritual al Bisericii, hramul principal fiind „Adormirea Maicii Domnului”.

„Îngăduit-a Bunul Dumnezeu să fim în biserică astăzi, când îl cinstim pe Sfântul Antonie cel Mare care, alături de Maica Domnului, sunt ocrotitorii acestui sfânt locaş. Această biserică a fost ridicată din dragoste faţă de Dumnezeu, de Măicuţa Domnului care, iată, s-a arătat ca şi icoană, dar şi ca un model de înfrânare, de osteneală şi de bunătate. Sfântul Antonie cei Mare este un model de nevoitor şi iubitor faţă de aproapele. Se spune că Sfântul Antonie cel Mare a trăit într-o perioadă grea a Bisericii, dar şi într-o perioadă frumoasă a Bisericii. A trăit într-o perioadă în care creştinii erau persecutaţi în timpul lui Diocleţian şi a urmaşilor săi, dar a trăit şi în perioada Împăratului Constantin şi a fiilor săi. Acest sfânt s-a nevoit în perioada grea cu postul şi rugăciunea, în pustiul Egiptului, dar totodată, alături de el în timpul rugăciunii şi al postului, s-au adunat o mulţime de monahi, o mulţime de oameni care au văzut această cale ca pe un mod de desăvârşire. Iar după o astfel de osteneală, el i-a învăţat pe toţi milostenie. Aşadar, să luăm ca model atât pe Sfântul Antonie cel Mare, cât şi pe Maica Domnului, pentru că amândoi s-au dăruit pe ei înşişi pentru întreaga lume, iar astfel lumea nu i-a uitat nici măcar o clipă. Dacă pe Maica Domnului noi o cinstim de peste 2000 de ani, pe Sfântul Antonie îl cinstim după aproape 1700 de ani”, a transmis în cuvântul de învăţătură Pr. Mihail Scorbură, slujitor la acest sfânt locaş.