Chinezii de la cartierul de locuinţe ar mai vrea o păsuire

0
391

Chemaţi la Primăria Craiova să prezinte dovada că deţin banii necesari pentru continuarea lucrărilor de pe strada „Caracal”, investitorii chinezi şi-au trimis reprezentantul cu mesajul că sunt interesate să continue tot ei cartierul de locuinţe. Autorităţile locale s-au arătat receptive la dialog şi au comunicat, la rândul lor, că îi aşteaptă la discuţii pe chinezi în persoană, până la sfârşitul acestei luni. Între timp, dezvoltatorul imobiliar a depus o solicitare pentru prelungirea cu încă un an a autorizaţiei de construcţie a cartierului.

cartier chinezesc (1)În condiţiile în care dezvoltatorului chinez urmează să-i expire, în primăvară, autorizaţia de construcţie a cartierului de pe strada „Caracal”, municipalitatea a solicitat ca, de această dată, să vină mai întâi cu dovada concretă că deţine toţi banii necesari pentru terminarea întregului cartier de locuinţe şi abia după aceea va primi o prelungire a documentaţiei.

„A existat, într-adevăr, această întâlnire la Primăria Craiova, dar nu s-a ajuns la o înţelegere, deocamdată. A rămas să mai aibă loc şi alte întâlniri în care să se discute acest subiect. Deci, deocamdată, nu pot să vă spun mai multe despre acest lucru”, a precizat Corneliu Stănescu, reprezentantul în Craiova al firmei Shandong Ningjiiang, care a participat la discuţii.

Primăria negociază cu rezilierea pe masă

Întrebat dacă a existat o întâlnire cu dezvoltatorul din China, primarul interimar al Craiovei, Mihail Genoiu, a spus că aceştia şi-au trimis doar un emisar la discuţiile de ieri, deşi era aşteptat staff-ul firmei. „A fost domnul Stănescu, dar nu şi chinezii”, a spus Genoiu.

Acesta a subliniat că, din punctul de vedere al municipalităţii, conducerea firmei Shandong Ningjiiang este încă aşteptată la Primăria Craiova, în următoarele zile, pentru a purta discuţii întrucât „domnul Stănescu nu are calitatea de a hotărî rezilierea contractului de concesionare”, a explicat primarul interimar Mihail Genoiu.

A rămas să mai discute

cartier chinezesc (3)Conform ultimei înţelegeri, Primăria Craiova şi dezvoltatorul chinez vor avea mai multe runde de discuţii până la sfârşitul acestei luni, timp în care se va ajunge la o soluţie. Corneliu Stănescu a ţinut să precizeze însă că firma Shandong Ningjiiang este interesată să continue lucrarea de la Craiova şi că va ţine cont de condiţiile pe care le solicită municipalitatea.

„Investitorul chinez nu doreşte să plece de pe şantier, şi-a manifestat chiar interesul de a continua să construiască tot el, transmiţând acest lucru şi Primăriei Craiova. Dar luna aceasta, după cum am spus, se va ajunge la o înţelegere”, a mai spus Corneliu Stănescu.

Chinezii solicită încă un an pentru terminarea lucrărilor

Cert este că, ieri, reprezentantul firmei chineze a depus documentaţia pentru prelungirea autorizaţiei de construcţie a cartierului, achitând şi taxa aferentă. Din punct de vedere legal, autorizaţia respectivă poate fi prelungită, la cerere, o singură dată, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, iar pentru acest lucru este nevoie de acordul primarului. La modul cum se poartă discuţiile, autorităţile locale vor aproba această prelungire după ce solicitantul demonstrează că deţine finanţele pentru terminarea apartamentelor.

Autorizaţia de construire pentru cartierul chinezesc a fost emisă de Primăria Craiova pe data de 31 octombrie 2014 şi a prevăzut o durată de execuţie de 24 de luni de la începerea lucrărilor – aprilie 2015, urmând să expire, aşadar, în aprilie 2017.

Au investit 10 milioane de euro

cartier chinezescÎn acest moment, pe şantierul de pe strada „Caracal” nu se mai construieşte nimic, lucrările fiind oprite de la începutul lunii decembrie. Reprezentantul firmei Shandong Ningjiiang, Corneliu Stănescu, a mai spus că şantierul a fost oprit din cauza iernii şi că, la această oră, chinezii „nu au nici o datorie” neplătită către firmele de construcţii care au lucrat pe şantier.

În lucru se află primele 250 de apartamente din cele 1.800 câte sunt proiectate  pentru întreg cartierul. Locuinţele sunt poziţionate cu vedere la strada „Caracal” şi urmează să fie oferite MApN pentru ca Primăria să se achite, la rândul ei, de o clauză contractuală ce a fost prevăzută în contractul de preluare a terenului fostei unităţi militare.

Până la această dată, potrivit reprezentantului firmei chineze, dezvoltatorul a făcut o investiţie de 10 milioane de euro din suma totală de 50 milioane de euro pe care a avansat-o, în aprilie 2015, la deschiderea lucrărilor. La punerea pietrei de temelie au fost prezenţi şi fostul premier al României, Victor Ponta, şi actualul şef al PSD, Liviu Dragnea.