Oficial CE: Raportul MCV pentru România şi Bulgaria va fi publicat în următoarele săptămâni

0
311

Raportul MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) pentru România şi Bulgaria va fi publicat în următoarele săptămâni, a declarat, ieri, Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, precizând că, deocamdată, nu a fost stabilită o dată precisă. „La acest moment nu pot confirma o dată. Va fi la începutul acestui an, undeva în următoarele săptămâni”. Rugat să fie „mai precis”, întrucât preşedintele român, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la Bruxelles, că raportul va fi publicat în câteva zile, Wigand a răspuns: „Îmi pare rău, nu pot fi mai precis decât am spus”. La rândul său, un alt purtător de cuvânt al CE, Mina Andreeva, a precizat: „Christian (Wigand) a spus că va fi în următoarele săptămâni. Deci a fost precis, mai precis decât peste câteva zile”. „Peste câteva zile doar vom avea un nou raport pe această speţă (MCV), am căzut de acord că acest lucru ne încurajează să spunem că în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre, vom finaliza această procedură cu succes, pentru că România a făcut progrese semnificatice în consolidarea instituţiilor statului, în implementarea reformelor structurale, în consolidarea statului de drept, în consolidarea independenţei justiţiei”, spunea preşedintele Iohannis joi, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele CE, Jean-Claude Juncker. Surse europene au precizat pentru Mediafax că raportul pentru România va fi mai bun decât precedentul, cel din ianuarie 2014. „Oaia neagră” va fi, din nou, Parlamentul, care va fi criticat mai ales pentru unele decizii de a refuza ridicarea imunităţii unor aleşi cu probleme în justiţie. Aceleaşi surse au precizat că raportul pentru România va fi mai bun decât cel pentru Bulgaria. Raportul MCV se va afla şi pe agenda discuţiilor pe care le va avea, luni, la Bruxelles, ministrul român al Justiţiei, Robert Cazanciuc, cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, cel care se ocupă de raport, şi cu comisarul pentru Justiţie, Vera Jourova, au mai precizat sursele citate.