Preşedintele Ion Prioteasa a analizat bugetul cu primarii din Dolj

0
340

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a convocat, în cursul acestei săptămâni, o serie de întâlniri cu primarii localităţilor din judeţ, cu care a purtat discuţii pe marginea bugetului pe care îl vor avea la dispoziţie în anul 2014 şi a priorităţilor investiţionale.

Cu această ocazie, Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, a subliniat că, în contextul în care sumele ce revin judeţului se menţin, în general, la un nivel similar celui din anul precedent, fondurile europene vor avea, în continuare, o importanţă deosebită pentru dezvoltarea comunităţilor locale. „Ne aflăm în situaţia în care criza economică încă îşi pune amprenta asupra Europei şi, implicit, a României, aspect care se reflectă, bineînţeles, şi în bugetul pentru 2014. Suma pe care o avem de repartizat localităţilor din judeţul Dolj se situează la un nivel asemănător celui din 2013. Necesităţile comunităţilor locale sunt mari, desigur, însă ne vom descurca, aşa cum am făcut şi anul trecut. Către bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor vom distribui prin hotărâre a consiliului judeţean sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată şi cotele defalcate din impozitul pe venit, cu precizarea că, potrivit prevederilor legale, aceşti bani au ca destinaţie, în primul rând, achitarea arieratelor şi apoi susţinerea programelor de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare”, a spus Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

„Lecţia finanţărilor nerambursabile, bine stăpânită de edilii doljeni”

Şeful administraţiei doljene a mai subliniat şi faptul că, în cursul acestui an, trebuie finanţate cu prioritate lucrările aferente proiectelor derulate cu fonduri externe nerambursabile, iar investiţii noi vor fi realizate în măsura în care au fost asigurate sursele financiare pentru cele aflate în derulare. „Alocările pentru infrastructura rutieră se încadrează şi ele în tabloul general, suma care ne revine fiind aproape aceeaşi ca în anul 2013. Diferenţa este că, în privinţa drumurilor comunale, am suplimentat finanţarea pentru a ajunge la aproximativ 4 milioane de lei. Aceşti bani se împart la totalul de 862 de kilometri, cât măsoară întreaga reţea, şi astfel avem un indicator obiectiv din care ne rezultă suma pe care o va primi fiecare localitate, în funcţie de lungimea drumurilor comunale pe care le deţine, clasificate ca atare.  Anul 2014 este unul crucial, pentru care trebuie să ne pregătim cât mai bine, deoarece începe un nou segment financiar al Uniunii Europene, care va avea alocaţi bani foarte mulţi, chiar şi în comparaţie cu exerciţiul recent încheiat. Desigur, lecţia finanţărilor nerambursabile este una pe care primarii doljeni o stăpânesc foarte bine şi merită felicitaţi pentru modul în care au acţionat până acum. Ne bucură faptul că sunt 17 localităţi din judeţ care, prin Măsura 3.2.2 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, au beneficiat de fonduri însemnate pentru realizarea unor obiective importante. Pregătirea pentru accesarea fondurilor europene va fi, în concluzie, prioritatea pentru anul 2014 şi, de altfel, pentru întregul mandat, iar apelul meu către primari este ca toţi cei care mai au documentaţii aferente unor proiecte pentru care se poate obţine finanţare nerambursabilă să le actualizeze, astfel încât să fie gata pentru depunere“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

„Vom semna contractul de finanţare pentru proiectul în valoare de peste 24 de milioane de euro”

În cadrul întâlnirilor cu primarii, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a prezentat şi principalele obiective investiţionale ale instituţiei pentru anul 2014. „În ceea ce ne priveşte, ne vom orienta în continuare către fondurile europene, prin intermediul cărora reuşim să aducem acest judeţ la suprafaţă. Vom semna contractul de finanţare pentru proiectul în valoare de peste 24 de milioane de euro ce vizează infrastructura de mişcare a Aeroportului Craiova, care înseamnă reabilitarea integrală a pistei de aterizare – decolare, instalarea unui sistem modern de balizaj şi extinderea platformei din faţa terminalelor.  Acest aeroport, care a depăşit şi aşteptările noastre în ceea ce priveşte numărul de călători, precum şi podul peste Dunăre, de la Calafat-Vidin, tranzitat de peste 300.000 de persoane de la inaugurare, reprezintă obiective care au schimbat cu mult percepţia asupra regiunii şi care fac acest judeţ mai atractiv. Rezultatul este că beneficiem de atenţie sporită în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură şi avem certitudinea că lucrările la drumul european Craiova-Calafat se vor încheia, că va începe şi construirea autostrăzii care să asigure ieşirea către partea de est a ţării”, susţine şeful administraţiei doljene.

„Vom urmări finalizarea lucrărilor de modernizare a ambulatoriului”

Ion Prioteasa le-a mai spus primărilor că strategia CJ Dolj este aceea de a direcţiona o serie de investiţii ale consiliului judeţean în principal către sectorul sanitar, pentru că, în definitiv, nimic nu poate fi mai important decât sănătatea oamenilor, decât salvarea unor vieţi. „Vom urmări, în primul rând, finalizarea lucrărilor de modernizare a ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, realizate printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare totală de peste 8 milioane de euro. Vom aborda noi obiective în raport cu necesităţile acestei unităţi, conform consultărilor purtate cu specialiştii din cadrul spitalului şi din domeniul sănătăţii“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

 

La întâlnirile cu primarii localităţilor, desfăşurate marţi, miercuri şi joi la Palatul Administrativ, au participat, alături de preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, cei doi vicepreşedinţi, Cristinel Iovan şi Laurenţiu Ivanovici, directorul Direcţiei Economice a instituţiei, Daniela Avrămoiu, consilierii judeţeni din Comisia de specialitate „Studii, prognoze social-economice, buget-finanţe, administrarea domeniului public şi privat al judeţului Dolj”, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Oltenia”, Aurel Dincă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Georgică Bercea, şi Ion Ghencea, reprezentant al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova.