Pentru o reformă minimală a metodelor de supraveghere

0
366
Barack Obama

Potrivit informaţiilor publicate miercuri, 15 ianuarie a.c., de „New York Times”, Barack Obama va anunţa astăzi o reformă a metodelor de supraveghere din SUA, denunţând dezvăluirile fostului consultant al Ahenţiei Naţionale de Securitate (NSA), Edward Snowden. Conform cotidianului amintit, programul Prism, care concentrează supravegherea Internetului, va continua însă să existe. Ceea ce se aşteaptă să spună Barack Obama se bazează pe strădaniile unui grup de cinci experţi mandataţi de el, care au formulat în luna decembrie 46 de propuneri, cu referire la colectarea de metadate din toate apelurile telefonice de pe teritoriul SUA, program denunţat de Snowden în 2013. Potrivit guvernului american, recoltarea de date respectă Constituţia, care interzice percheziţiile şi confiscările neordonate de justiţie, deoarece acestea conţin doar numerele apelate, ora şi durata apelului, nu şi conţinutul convorbirii. Această problemă a făcut obiectul a numeroase interpretări din partea tribunalelor americane. Potrivit „New York Times”, discursul lui Obama este de aşteptat să anunţe o limitare a numărului de persoane ale căror listinguri telefonice pot fi examinate de către serviciile de informaţii şi va propune în context crearea unei reprezentanţe publice pentru abordarea problemelor de protecţie a vieţii private. Preşedintele va trebui să lase uşa deschisă pentru alte modificări de mai târziu. Nimic din programul Prism nu va fi suprimat. Acesta este util, apărat de serviciile de informaţii ca unul dintre cele mai eficiente ale NSA. Acesta oferă acces la e-mail-uri, fotografii şi comunicaţii pe site-urile Internet din întreaga lume, cum ar fi Gmail, Hotmail şi serviciul de mediachat Skype. Potrivit „New York Times”, Obama ar putea face apel la protejarea vieţii private a străinilor. Dezbaterea este „dacă guvernul trebuie să aibă puterea de a crea baze de date masive privind cetăţenii săi”, a declarat, marţi, senatorul Patrick Leahy. „Cred cu tărie că trebuie să se impună limite foarte stricte în privinţa competenţelor de supraveghere”, a completat acesta. După cum se ştie, programul Prism i-a şocat pe europeni şi ascultarea liderilor străini, între care cancelarul german Angela Merkel, a provocat consternare. Barack Obama ar putea lua în considerare limitarea interceptărilor de e-mail-uri şi a apelurilor de la aliaţi.