Până la 13 ani de închisoare pentru doljenii care au fost la un pas să-l omoare pe bărbatul care i-a prins la furat

0
319

Doi doljeni de 25, respectiv 45 de ani, din comuna Cetate, arestaţi preventiv la începutul lunii martie pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi tâlhărie în formă calificată, au fost condamnaţi de judecătorii Tribunalului Dolj la 10, respectiv 13 ani şi 8 luni închisoare pentru faptele lor. Cei doi au fost acuzaţi că, pe fondul neînţelegerilor ivite după vânzarea unui cal, s-au dus noaptea la proprietarul animalului, i-au furat mai multe bunuri din gospodărie, iar când acesta i-a surprins în curte au fost la un pas să-l bage în pământ, după ce l-au bătut cu o scândură şi o rangă din fier, provocându-i multiple fracturi şi traumatisme. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, însă inculpaţii au fost menţinuţi după gratii de judecătorii craioveni.

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, fapta s-a petrecut pe 5 martie a.c., seara, în jurul orei 20.00. Pe fondul unor neînţelegeri legate de vânzarea unui cal contra sumei de 200 de lei, Dănuţ Ciuciunea (45 de ani) şi Gheorghe Bălteanu (25 de ani), din comuna Cetate, cu o dubă la volanul căreia de afla Florin Suliman, de 20 de ani, s-au dus la locuinţa lui Victor Chimirel (45 de ani), din satul Cornu, comuna Orodel, şi au sustras o capră, o drujbă, un flex, hamuri şi alte ustensile gospodăreşti în valoare totală de 450 lei, în contul unei pretinse datorii a lui Chimirel către Ciuciunea, bunuri pe care le-au încărcat în duba cu care veniseră. Cei doi au revenit în curtea imobilului pentru a mai căuta şi alte lucruri bune de furat, însă au fost surprinşi de proprietar, Victor Chimirel, care avea în mână o bară de fier şi a încercat să-i reţină. Ciuciunea i-a aplicat, însă, mai multe lovituri cu o scândură peste mâini, dezarmându-l, moment în care a intervenit Bălteanu, care a luat ranga metalică şi l-a lovit în cap. Nu a fost suficient însă pentru agresori, Ciuciunea continuând să-l lovească cu scândura în zona toracică posterioară pe bărbatul căzut la pământ, cu consecinţa producerii de leziuni traumatice cerebrale semnificative (fracturi cominutive multiple parieto-temporo-occipital dreapta, pareză brahială stângă, etc.), respectiv un traumatism toracic posterior, leziuni de violenţă care au necesitat pentru vindecare 45-50 zile de îngrijiri medicale, au precizat anchetatorii, la momentul respectiv.

Victima a fost salvată de intervenţia unor vecini, care au anunţat şi autorităţile, cei doi agresori fiind prinşi. „În conformitate cu actele medicale şi declaraţiile martorilor audiaţi, rezultă că prin acţiuni violente conjugate care s-au completat reciproc, comise pe timp de noapte în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni contra patrimoniului (din incinta îngrădită a unei locuinţe în care au pătruns fără drept) inculpaţii Ciuciunea Dănuţ şi Bălteanu Gheorghe i-au aplicat persoanei vătămate Chimirel Victor mai multe lovituri cu corpuri dure, în mod repetat şi cu intensitate, evidenţiindu-se astfel intenţia acestora de a suprima viaţa victimei”, se arată în referatul prin care procurorii au cerut arestarea preventivă a celor doi.

După gratii din luna martie

Mai mult, leziunile suferite de victimă sunt de natură să-i pună în primejdie viaţa, după cum au constatat medicii legişti, astfel că, în noaptea de duminică spre luni, Ciuciunea, care este recidivist (fiind condamnat în trecut la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru furt) şi Bălteanu au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor calificat şi tâlhărie în formă calificată, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj. Pe 6 martie a.c. au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care le-a emis mandate pe 30 de zile, măsura fiind prelungită până la zi.

Pe 26 aprilie a.c. s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care cei doi au fost trimişi în judecată pentru tentativă la omor calificat şi tâlhărie în formă calificată, iar marţi, 12 decembrie a.c., instanţa a pronunţat sentinţa. Inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi de ambele infracţiuni reţinute în sarcina lor, astfel că Dănuţ Ciuciunea a fost condamnat la o pedeapsă totală de 13 ani şi 8 luni închisoare, iar Gheorghe Bălteanu la 10 ani închisoare, fiind menţinuţi în arest preventiv. În plus, trebuie să achite cheltuielile de spitalizare ale victimei şi să-i plătească despăgubiri de 6.000 lei: „Admite acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi obligă inculpaţii în solidar la plata sumei de 4.295,84 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată la data plăţii efective. Obligă inculpaţii în solidar să-i plătească părţii civile Chimirel Victor suma de 6.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.12.2017”, se arată în hotărârea instanţei.