„Festivalul brazilor de Crăciun”

0
406

Astăzi și mâine, 17 decembrie, între orele 13.00 și 16.00, la Galeriile „Cromatic” ale Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj (strada „Alexandru Macedonski” nr. 28) va avea loc „Festivalul brazilor de Crăciun”. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj și în parteneriat cu mai multe școli din Dolj și Gorj.

Două mari proiecte dau viaţă festivalului – „Micul artist” şi „Pianişti şi Pictori” – şi pun în valoare abilităţile artistice, creativitatea, imaginaţia, talentul elevilor, care expun lucrări de grafică și pictură şi cântă minunat la pian. Timp de două zile, ei vestesc sărbătorile de iarnă şi aduc aproape de sufletele  noastre această magică perioadă a anului. Alături de copii se află şi arhitectul Bogdan Bobin, cu o expoziţie de obiecte handmade.

Activitățile sunt realizate de elevi de la Școala „Sf. Dumitru”, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Școala „Ion Creangă” – structură a școlii nr. 38, Școala „Gheorghe Bibescu”, Școala „Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național „Gheorghe Coșbuc”, Școala „Gheorghe Brăescu”, Liceul Teoretic „George Șt. Marincu”, Școala „Ion Țuculescu”, Școala Siliștea Crucii și Școala Perieți – G.P.N. Mierlești. Coordonatorii celor două proiecte sunt prof. Dorina Smarandache şi prof. Oana Constantinescu, de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova.

„Prin aceste activități dăm startul unei noi serii de expoziții, spectacole și concursuri al căror scop este destinderea și afirmarea micilor talente. Aceste activități promovează pasiunile copiilor pentru artă și dau șansa promovării acestora în medii culturale cu standarde înalte care îi motivează altfel decât calificativele și notele din sistemul de învățământ”, spun organizatorii.