Noul mers al trenurilor a intrat în vigoare ieri

0
365

Noul mers al trenurilor de călători a intrat în vigoare ieri, până în 13 decembrie 2014 urmând să fie puse în circulaţie, zilnic, 1.169 de trenuri, cu aproximativ 200 mai puţine decât în planul de mers 2012 – 2013. În traficul intern, CFR Călători va asigura şi în 2014 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. Totodată, se va menţine mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători plătitori este cu preponderenţă de navetă, respectiv Bucureşti Nord – Piteşti – Craiova prin Roşiori Nord, Bucureşti Nord – Ploieşti şi Constanţa – Mangalia (în sezonul estival), arată CFR Călători, într-un comunicat de presă. Pentru a ajunge în zonele turistice, cum sunt Valea Prahovei şi Vatra Dornei, pasagerii vor avea în continuare la dispoziţie un număr suficient de trenuri, în funcţie de sezon şi de trafic, a precizat sursa citată. Faţă de 2013, toate trenurile InterRegio vor circula zilnic, cu excepţia a trei perechi de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti. În plus, din 1 februarie va fi introdusă câte o pereche de trenuri pe fiecare dintre rutele Bucureşti Nord – Constanţa, Galaţi – Constanţa şi Drobeta Turnu Severin – Timişoara Nord . Totodată, se va relua legătura Bucureşti Nord – Cluj Napoca prin Simeria, cu trenurile IR 1823/1824, iar trenurile IR 1621/1622 vor conecta Bucureşti Nord de Timişoara prin Arad. În noul an, pasagerii vor avea la dispoziţie, zilnic, trenuri internaţionale directe de la Bucureşti Nord către Viena (cu preţuri de la 39 euro pe sens), Budapesta (de la 29 euro pe sens), Sofia, Istanbul şi Chişinău. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Din Timişoara, pasagerii pot călători zilnic către Belgrad, prin Vârşeţ, cu un preţ de 14 euro. Compania a adăugat că, pentru cumpărarea în avans a legitimaţiilor de călătorie, se acordă reduceri între 10 şi 25%. Biletele de călătorie gratuită cu valabilitate pe anul 2013 acordate pentru veteranii, invalizii şi văduvele de război în baza Legii 44/1994 şi cele pentru persoanele cu handicap acordate în baza Legii 448/2008 sunt valabile până la data de 31 ianuarie 2014 inclusiv, a precizat sursa citată. De asemenea, biletele de călătorie gratuită pentru revoluţionari valabile pentru anul 2013, acordate în baza Legii 341/2000, vor fi primite la viză până la 31 decembrie 2013. În baza acestor bilete, se pot elibera tichete doar pentru călătoria până la data de 31 decembrie 2013. Călătorii pot obţine informaţii despre circulaţia trenurilor de pe site-ul oficial al companiei, la adresa www.cfrcalatori.ro, la numărul de telefon 021/9521 sau de la personalul din staţiile CFR.