Gonea cu 110 km/h pe „Calea București”

0
401

Sfârșitul de săptămână i-a scos în stradă pe poliţiştii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene și pe cei din cadrul Biroului Rutier Craiova. Oamenii legii au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de conducerea autovehiculelor pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea regimului legal de viteză, urmărindu-se totodată şi verificarea legalităţii transportului public de mărfuri şi persoane.

Poliţiştii au constatat 188 de abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de 24.400 lei, 20 dintre acestea conducătorilor transport marfă, alte 8 conducătorilor transport persoane, 25 vitezomanilor, iar alte 4 sancţiuni pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 9 permise de conducere, după cum au precizat reprezentanții IPJ Dolj.

Unul dintre cei rămași fără permis în timpul acestor activități a fost Mădălin Grigore, de 19 ani, din oraşul Balş, judeţul Olt, depistat în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti din Craiova, cu viteza de 110 km/h. „Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă totală de 720 lei, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.