Confruntări în Italia, în cursul unor manifestaţii împotriva austerităţii

0
322

Confruntări au izbucnit între manifestanţi împotriva austerităţii şi poliţie sâmbătă, la Roma, Torino şi Veneţia, în cadrul unei acţiuni sociale organizate de mişcarea agricultorilor „Forconi” (Furci) şi a şoferilor de tir. Studenţi au aruncat cu „bombe” cu vopsea către poliţişti, la Torino, în nord-vestul Italiei, altădată un puternic centru industrial, o zonă afectată de criza economică şi în care au avut loc manifestaţii toată săptămâna. Activişti din cadrul extremei drepte, care purtau măşti în culorile steagului italian şi funii la gât, s-au reunit, de asemenea, în faţa sediului Biroului Comisiei Europene (CE), la Roma, dând jos steagul UE, după care au fost alungaţi de către poliţie. La Veneţia, poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a despărţi manifestanţi din cadrul extremei drepte de manifestanţi din cadrul extremei stângi, în apropiere de gară. Două persoane au fost reţinute, iar aproximativ zece poliţişti au fost uşor răniţi. Mişcarea „Forconi” se pregătea, de asemenea, să organizeze o operaţiune de blocare a circulaţiei în centrul Romei, începând de miercuri şi până când solicitarea cu privire la organizarea unor noi alegeri legislative şi de schimbare totală a liderilor aflaţi la putere va fi satisfăcută.