Marin Preda spunea odată, şi chiar repeta (Convorbiri cu Marin Preda – Florin Mugur, Ed. Albatros) că o carte trebuie să fie bună de la început până la sfârşit, ca să poată fi citită. Tot el considera, în acelaşi context, că marile cărţi sunt misterioase. Romanul „Jocuri de societate”, al scriitorului Freddy Gârbaci, apărut anul acesta, la editura Neverland, nu este unul de debut şi vine după romanele „Paraclet” (2014), „Omul experimental” (2016), eseul „Huţa în talerele balanţei – ghid de supravieţuire în casa săbiilor justiţiare” (2006). Să semnalăm şi eseul „Alb şi albastru – teoria iubirii necondiţionate şi a vidului existenţial” (2007) despre… Universitatea Craiova. Avocat în Baroul Teleorman, fost judecător la Roşiorii de Vede, originar din Corabia, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti (promoţia 1994) Freddy Gârbaci este o descoperire, dacă mă pot exprima astfel, a altui avocat redutabil, scriitor şi publicist, Marian Nazat, care i-a şi recenzat cu har, în 2014, în „Jurnalul Naţional”, romanul „Paraclet”, anunţând –în rolul cântăritorului de aur- venirea unui mare scriitor în literatura noastră. Într-un interviu maraton, acordat lui Marian Nazat „fratele său de caznă”, pentru cartea „Lumea de azi” (RAO 2017) Freddy Gârbaci atinge o cotă înaltă de elevaţie în a-şi desfăşura erudiţia impresionantă, fără să supere. Festin de rară bogăţie documentară, cu uşile bibliotecii date la o parte. Ţesătura frazei e organică, demonstraţia elocventă, seducătoare şi convingătoare. În romanul „Jocuri de societate” scriitorul este în situaţia de a se depăşi pe sine şi singur îşi ridică ştacheta mai sus, cu un simţ al performanţei remarcabil, se balansează în aer, neatingând-o sau doar razând-o un pic cu călcâiul. Romanul a fost scris cu încetinitorul. Şi chiar anticipa „orice roman are viaţa lui şi un noroc al lui, iar astea nu-l mai privesc pe autor”. Fiecare capitol are adâncime, suspans, logică. Începe blând şi se încheie ca un thriller poliţist. Descrie profunzimi psihologice individuale, nu face abstracţie, oricât ar voi de tot ce colcăie în individ. Din dosarele pe care le judecase pândesc parcă toate detaliile sordide ale vieţii. Răul pe care nu-l ocoleşte înseamnă josnicie, dedublare, spirit primar agresiv, abjecţie umană. N-are vocaţie de procuror moral sau nu-şi propune premeditat o asemenea postură, dar parcă întreaga naraţiune, întreg demersul epic îi este cunoscut. În mintea autorului totul e clar, nimic nu e lăsat laîntâmplare. Din cauza acestei vrăjitorii eşti acaparat de fluxul romanului. Ale cărui planuri se împing unul pe altul, precum argintul viu, în termometru. Toată cartea e scuturată de febră. Înaintarea în construcţia romanului –o ficţiune- este făcut aluvionar, cu prisos de talent narativ care întreţine suspansul. Se spune deseori că scrisul este pentru un scriitor autentic fie bucurie, fie boală. Am întâlnit sentimentul acesta şi la Marin Preda, şi la Mihail Sebastian, dar şi la atâţia alţii, mereu nemulţumiţi de ei înşişi în actul creaţiei. Bucuriile sunt scurte, suferinţa lungă. Freddy Gârbaci –natură solară, stabilă- vede adâncimile în duplicităţile individului, simte esenţialul din psihologia fiecărui personaj, supunând limbajul, gesturile corpului printr-o tehnică cizelată parcă în sălile de judecată, convins că în calea omului moral şi în calea liniştii sufleteşti stau abjecţia umană în doze insondabile.
„Am descoperit că ficţiunea mi se potriveşte perfect şi am posibilitatea de a da frâu liber imaginaţiei”, spunea autorul în interviul dat lui Marian Nazat. Ca orice femeie frumoasă, sigură şi sexy, Delia Sima, devenită Delia Avram, prin căsătoria cu Albert Avram, avocat efeminat cu vederi neoliberale, al cărui tată conducea o fabrică de salam, află chiar în seara nunţii, printr-un telefon de la avocatul profesorului Marius Pozna, că acesta, cu care avusese o aventură sentimentală în studenţie, în urmă cu 6 ani şi îi cedase sexual (după ce îl ucisese din priviri) pentru a trece examenul şi a fi ajutată ulterior „lumea e complicată, n-ai cum să răzbeştă fără un protector”, cum se va confesa profesorul într-o escapadă la hotelul „Gold Medal”, lângă autostrada ce dădea spre graniţa cu „imperiul totalitar”, avea ceva probleme la Direcţia de crimă economică integrată. În rochia de mireasă light silver, în valoare de 2000 de euro, cu pantofi argintii Le Scilla, toc de 10 cm şi aplicaţii de cristale Swarowski, Delia presimţea că cerul se întunecă. Dintr-un articol apărut în ziar aflase că o studentă fusese chemată de profesorul Marius Pozna, de la Facultatea de Psihologie, unde preda cursul de neuropsihiatrie din anul doi, după ce ocupase postul cu sprijinul unui lider politic zonal, la cabinetul lui, unde i-a făcut propuneri sexuale. I-au trecut prin minte întâmplări derulate în urmă cu… 6 ani, când era studentă. La o percheziţie întinsă pe durata a 3 ore, la cabinetul profesorului s-au găsit de o echipă din cadrul Perimetrului Forţei Supreme –departamentul anti-îmbogăţire antinomică- 5 cutii de prezervative, medicamente de potenţă sexuală, suma de 2.300 euro în bancnote de 50 şi 100. Descinderea era consecinţa unei sesizări, din partea unei studente, pusă să se dezbrace fără ca profesorul să ştie că purta tehnică de interceptare asupra ei. Procurorul de caz Vlad Hofnar îl va face ţăndări de la prima înfăţişare, cu destul tact exersat după ce organizase flagrantul ca la carte, la interogatoriul luat în prezenţa avocatului. Plângerea o făcuse, repetăm, o studentă Elena Ianus. Procurorul îi va spune în final doar atât lui Pozna: „gata cu circul, totul a fost înregistrat”. Şi de aici începe o altă poveste. Înainte de finalizarea procesului profesorului Pozna, procurorul de caz Vlad Hofnar va fi pus sub acuzare de o echipă din cadrul Perimetrului Forţei Supreme, în biroul acestuia găsindu-se -în baza mandatului de percheziţie- suma de 16.000 de euro şi câteva obiecte de artă, iar acasă la o percheziţie domiciliară alte 53 de obiecte de artă în valoare de 300.000 euro. Va fi acuzat… de falsificarea probelor, în dosarul Marius Pozna. Ideea mizeriei umane care colcăie la toate palierele vieţii guvernează cartea. Autorul realizează un studiu psihologic interesant şi dacă spaţiul ne-ar permite am putea cita multe pasaje, etalând bogăţie de nunaţe, regăsite în viaţa cotidiană. Te-ai aştepta la un moment dat ca autorul să subţieze, „să taie” epicul şi să grăbească într-un fel finalul. Numai că intră în scenă Luisa Badea al cărui fiu din prima căsătorie (divorţase de primul soţ după 8 luni de relaţie clandestină) Ramon, student în anul doi la Psihologie, prieten cu Elena, colegă de an, este invitată –potrivit „reţetei” de profesorul Pozna, un maniac sexual, hărţuită, sugerându-i-se să cedeze în schimbul promovării examenului şi al unei protecţii pe termen lung. Îl va amâna pe profesor „care o găseşte fată de treabă” şi va reţine folia cu medicamente lăsate pe marginea biroului „levitra” şi îi va spune procurorului Hofnar care e biroul cu prezervativele. Îl înregistrase însă pe Pozna. Cum însă avocatul va ajunge la părinţii ei, şi le va da 10.000 euro, nu se va mai prezenta ca martoră la proces. Fiecare capitol începe blând şi se termină cu suspans. Accesul la limbajul picant nu lipseşte şi nimic nu e tras de păr. Cantitatea de eşec, în viaţa cuplurilor, rămâne constantă. Medicul Claudiu Zamora avusese o aventură cu Luisa Badea, în urma căreia se născuse un copil, despre care avocatul avea cunoştinţă, cum îi va transmite Delia Avram la stăruinţa avocatului. Graniţa dintre moral şi imoral, la lizieră cu şantajul, pudic şi impudic nu există fiind acceptat limbajul normativ, adaptat vieţii sociale complexe. În arest după 16 zile profesorul Pozna va ceda şi se va conforma sugestiei procurorului Hofnar de a da în gât alţi peşti mai mari. Va scăpa cu suspendare, faptele primind o altă încadrare juridică decât cea propusă prin rechizitoriu. Fabuloasă e descrierea din celula de arest în care profesorul găseşte alţi 3 reţinuţi preventiv: un primar rural vocal, care fraudase fonduri europene, un şef de transporturi care măsluise licitaţii pentru construcţia unei autostrăzi şi un medic acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. Primarul a şi hohotit gros la noile cunoştinţe: „păsărica şi caşcavalul”. Niciun capitol nu e prozaic, iar armătura lor construieşte o scenă epică magică. Prozatorul nu se repede cu iuţeală spre deznodământ şi bogăţia faptelor de viaţă, suculente, bine percepute, încarcă naraţiunea conferindu-i tensiune care emană vapori… cu măsură. Mici portrete au procurorii şi instituţia acestora „uzina de combatere a corupţiei” unde proaspeţii arestaţi „filmaţi şi fotografiaţi din toate unghiurile” –cu sonoritate de cascadă- semn că fericirea şi prospeţimea populaţiei depind de buna funcţionare a sistemului carceral. Pedeapsa severă este cel mai eficient dezinfectant social. Tot mai mulţi acuzatori au primit stimulente, ca să se facă pedepsitori şi maşina pedepsitoare să lucreze cu spor. În finalul romanului, Luisa Badea e anunţată prin telefon că fiul ei Ramon, e suspectat de tentativă de omor a cărui victimă a fost profesorul de psihologie, condamnat cu suspendare, care urma să se prezinte la serviciul de probaţiune în vederea îndeplinirii unei obligaţii procedurale. A auzit doar o bubuitără.. când era în „a treia”. „Jocul de societate” e un roman captivant. Cu siguranţă între cele mai bune ale anului. Autor de febre morale, Freddy Gârbaci, repetăm cândva judecător, acum avocat, ne îndeamnă să vârâm noi înşine un termometru la subţioară sau pe frunte, fiindcă lectura cărţii sale înfierbântează la lectură.
