Actorul Emil Boroghină va susține recitalul „Treptele Unirii”, pe 1 Decembrie, la Craiova

0
346

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, cu ocazia Zilei Naţionale a României și sărbătoririi Centenarului făuririi Marii Uniri şi desăvârşirii Statului Naţional Unitar Român, actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, va prezenta în Sala „Ion D. Sîrbu” a Naţionalului craiovean recitalul de poezie românească „Treptele Unirii”.

„Treptele Unirii” face parte, alături de recitalul „Sunt suflet în sufletul neamului meu – Limba română este patria mea” al aceluiaşi actor, dintr-un proiect realizat în parteneriat de Teatrul Naţional din Craiova şi Teatrul Nottara din Bucureşti, dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.„Treptele Unirii”, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, a avut premiera în ziua de 29 noiembrie 2017 la cel de al XXI-lea Congres al Spiritualităţii Româneşti de la Alba Iulia.

În Anul Centenar, recitalul „Treptele Unirii” a fost prezentat la Paris, Bruxelles, Haga şi Viena, la invitaţia Institutelor Culturale Româneşti din Paris, Bruxelles şi Viena şi Ambasadelor României în Franţa, Belgia, Olanda şi Austria.

Pretul biletului este 20 la Agenția teatrală (tel.0251.413.677) și 19 lei online: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/419