Hollande: “Doresc prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul Franţei”

0
305

francois_hollandeÎntr-un interviu acordat postului de radio RFI şi canalelor de televiziune France24 şi TV5Monde, preşedintele Franţei François Hollande a anunţat că va propune Parlamentului prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul Franţei până la următorul scrutin prezidenţial. El a insistat ca Statele Unite să-şi respecte obligaţiile ce-i revin din Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi s-a exprimat categoric împotriva ideilor izolaţioniste şi protecţioniste care iau amploare în ţările Europei.

Există circa 600 de jihadişti de origine franceză în Siria şi în Irak, din care 220 au fost ucişi. Sigur că unii din cei rămaşi în viaţă şi alţii ca ei pot veni în ţară pentru a ne ataca. De fapt suntem în război, inclusiv cu indivizi care ne lovesc aici, la noi acasă în Franţa. Luăm măsuri, deşi nu facem multă publicitate, dar se iau măsuri corespunzătoare. De altfel doresc să anunţ că voi propune Parlamentului prelungirea stării de necesitate pe teritoriul Franţei. Vreau prelungirea stării de necesitate până la următoarele alegeri prezidenţiale”, a spus şeful statului francez.

El şi-a exprimat convingerea că, în ciuda simpatiei pe care Trump i-o arată lui Vladimir Putin, SUA nu va părăsi NATO, iar lupta împotriva terorismului va continua: ”SUA vor rămâne în NATO, este un membru strategic al alianţei, este aliatul nostru. Faptul că Donald Trump discută cu Putin este normal. Și Obama a discutat cu Putin şi eu vorbesc cu Putin şi Merkel vorbeşte cu Putin. Avem interese comune cu Rusia, ieşirea din criza siriană de exemplu, lupta contra terorismului şi altele…