Facultatea de Agronomie din Craiova a sărbătorit 65 de ani

0
1101

Facultatea de Agricultură şi Horticultură din cadrul  Universităţii din Craiova a aniversat ieri “65 de ani de învăţământ superior agronomic şi 50 de ani de învăţământ horticol”, prilej cu care a organizat şi un simpozion omagial cu acelaşi nume. La eveniment au fost prezenţi oficiali din domeniile agriculturii şi educaţiei, precum şi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. Acestora li s-au alăturat peste 200 de specialişti în agronomie şi horticultură.

În cadrul manifestării de ieri a fost prezentată activitatea desfăşurată de cadrele didactice şi studenţii de la Facultatea de Agricultură şi Horticultură de la înfiinţare până în prezent. “Aniversăm astăzi 65 de ani de învăţământ superior la Craiova. La o analiză rapidă a istorie şi comparativ cu universităţi din lume şi din ţară care aniversează sute de ani, am fi tentaţi să spunem că suntem o universitate tânără. Dacă privim în jurul nostru, 65 de ani de activitate neîntreruptă a unei instituţii în zilele noastre reprezintă un exemplu de longevitate. Privind lucrurile în profunzime şi analizând că cele şase decenii şi jumătate s-au născut pe fondul unei tradiţii seculare a învăţământului românesc şi ca o încununare a eforturilor a numeroase generaţii de intelectuali din această zonă a ţării”, a declarat Prof.univ.dr.ing. Marin Soare, decan al Facultăţii de Agricultură şi Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova

“Trebuie să dezvoltăm cercetarea în domeniul agriculturii”

Prezent la simpozionul omagial, rectorul Universităţii din Craiova, Dan Claudiu Dănişor, a spus că partea de cercetare are nevoie de mai multă susţinere din partea autorităţilor, pentru ca în staţiunile pe care le administrează să poată fi puse în practică şi dezvoltate noi proiecte de cercetare. “Facultate de Agricultură şi Horticultură este cea cu care Universitatea din Craiova a început, este, deci, facultatea care a deschis drumul învăţământului superior la Craiova. Este o facultate cu care noi ne mândrim pentru că a reuşit să rezolve multe probleme în această zonă cu o agricultură extrem de dezvoltată, dar care este într-un mare pericol astăzi. Există un început de deşert în sudul judeţului şi colegii mei au făcut eforturi foarte mari în anii care au trecut de la înfiinţarea acestei instituţii de învăţământ de la Craiova pentru a rezolva această problemă. Dacă vrem să păstrăm patrimoniul acesta pentru generaţiile următoare, trebuie să dezvoltăm cercetarea în domeniul agriculturii şi trebuie să dezvoltăm, deci, facultatea de Agronomie din Craiova , cea mai puternică din regiune. Universitatea are încă un centru de cercetări pe nisipuri la Tâmbureşti, nu funcţionează cum ne-am dori noi să funcţioneze. Avem posibilitatea să dezvoltăm în condiţii optime cercetarea, cu sprijinul dumneavoastră, a celor care vă aflaţi aici, în sală, politicieni, profesori, colegi”, a afirmat prof.univ.dr. Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova.

“Acum se poate spune că şi Craiova este oraş-şcoală”

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tinererului şi Sportului, Ecatreina Andronescu, a înmânat ieri o diplomă de onoare Faculăţii de Agricultură şi Horticultură din Craiova. “Despre Iaşi se spunea că este oraşul-şcoală în urmă cu câţiva ani, iar în acest secol cred că se poate spune că şi Craiova este oraş-şcoală. Am putea porni de la întrebarea de ce este atât de important acest institute de ştiinţă a pământului. Este clar: pământul este cel care ne dă identitatea, pentru pământul românesc s-au bătut moşii şi strămoşii noştri, de multe ori plătind cu viaţa, aşa încât cred că pământul ţării noastre merită toată atenţia şi a învăţământului şi a ştiinţei de a-l prelucra. Agricultura nu se mai poate face ca acum 200-300 de ani şi cei care au dat naştere învăţământului de ştiinţe agricole aici, la Craiova, trebuie respectaţi pentru responsabilitatea pe care au avut-o pentru pământul nostru, faţă de generaţiile de tineri care trebuie să se pregătească, să ştie cum să hrănească pământul generaţiile de oameni care îl calcă în fiecare zi”, a spus Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor:

“65 de ani de profesionalism sunt importanţi. O cetate ca cea Băniei fără Universitate, nu ar fi avut credibilitatea şi puterea de a se mândri cu ceva în lume. Dumneavoastră sunteţi formatorii generaţiilor, sunteţi cei care aduceţi valoare adăugată acestui oraş, acestui judeţ. Mai mult ca oricând, în următorii ani România şi Oltenia au nevoie de dumneavoastră. Mai mult ca oricând, în următorii ani munca dumneavoastră trebuie să răsplătească această ţară şi această zonă ca să putem rezista în acest secol”.


Mircea Geoană, preşedintele Comitetului Naţional pentru Dezvoltare

“65 de ani de existenţă înseamnă şi mult şi puţin. Ce a văzut România şi ce a păţit agricultura românească în aceşti 65 de ani probabil că alte ţări mai stabile din punct de vedere economic au trăit probabil în sute de ani. A dispărut industria din România. La Tractorul Braşov astăzi este mall, la Semănătoarea Bucureşti este clădire de birouri, Electroputere din Craiova este mall. Ceea ce vreau să vă spun este că după 20 de ani noi nu am reuşit să dăm un răspuns coerent modelului de agricultură şi de agro industrie pe care vrem să-l facem în România. Suntem într-o situaţie extrem de dificilă”.

Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj:

“E un moment deosebit în viaţa academică a judeţului Dolj, a regiunii Olteniei şi a României, la împlinirea a 65 de ani de învăţământ agronomic şi a 50 de ani de învăţământ horticol. Agricultura înseamnă foarte mult pentru judeţul Dolj, pentru Oltenia, este unul din punctele forte ale acestei regiuni. De fiecare dată când delegaţiile din străinătate ajung trebuie la noi trebuie să le prezentăm ce avem noi mai bun, iar agricultura este un lucru dintre ele. Trebuie să audă că judeţul Dolj este al doilea judeţ agricol al ţării şi că în anii climaterici buni poate să asigure cea mai mare parte hrană pentru România, aşa cum România poate să asigure pentru 70-80 de milioane de locuitori”.