Clase moderne pentru elevii din Celaru

0
486

Clădirea Şcolii Gimnaziale “Înv. M. Georgescu” din Celaru, în care vor învăţa 90 de copii din clasele primare, a fost reabilitată în întregime prin fonduri atrase de la Banca Mondială. La evenimentul de inaugurare a şcolii, care a avut loc ieri, au participat primarul comunei Celaru, Stelian Celăreanu, ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, Mircea Geoană candidat USL în Colegiul 5 Senat Segarcea – Dăbuleni, şi deputatul Ion Călin, candidat USL în Colegiul 10 Camera Deputaţilor Dăbuleni, aceştia tăind şi panglica inaugurală. Această clădire a fost construită în anul 1925, prima inaugurare fiind tot pe 15 noiembrie. Clădirea inaugurată ieri are patru săli de clasă cu mobilier modern, două laboratoare ce urmează a fi dotate, şi două grupuri sanitar. Modernizarea şcolii a costat 700.000 de euro.

Ecaterina Andronescu: “Şcoala este cea care dă continuitate vieţii”

Ministrul educaţiei Ecaterina Andronescu a felicitat autorităţile locale din comuna Celaru pentru modernizarea edificiului şcolar, apreciind că inaugurarea unităţii de învăţământ reprezintă un moment important pentru comunitate. “Este un eveniment extrem de important care m-a emoţionat, pentru că m-am gândit că şi acum 87 de ani nişte oameni cu mare responsabilitate în statul român s-au adunat aici şi au clădit o şcoală atât de importantă pentru localitate. Un proverb românesc spune că nu ai trăit dacă în viaţă nu ai clădit o casă, nu ai crescut un copil, nu ai sădit un pom. Dar cine face o şcoală face o casă pentru mintea unui număr impresionant de mare de copii. Nu pot decât să îi felicit pe profesorii de astăzi pentru că au o casă nouă în care vor creşte frumos copiii aceştia minunaţi. Şcoala este cea care dă continuitate vieţii pe pământ şi luminează minţile noastre şi este extrem de importantă în viaţa fiecăruia dintre noi. Ştiu că nu traversăm o perioadă foarte uşoară, dar copiii pe care îi aveţi aşteaptă să le dăruiţi cea mai frumoasă avere, aceea depozitată în minţile dumneavoastră şi în sufletul dumneavoastră generos. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru copii. Vă felicit pentru această şcoală nouă, vă doresc să o stăpâniţi sănătoşi şi să faceţi din ea nu numai cea mai performantă şcoală din judeţul Dolj, ci una dintre cele mai bune şcoli din toată ţara”, a declarat ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ecaterina Andronescu, care i-a înmânat directorului şcolii două diplome de onoare şi, la invitaţia acestuia, a scris câteva rânduri în cartea de onoare a şcolii.

Ion Prioteasa: “Este o şcoală europeană”

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, le-a spus celor prezenţi la eveniment că unitatea de învăţământ se ridică acum la standarde europene din toate punctele de vedere. “Este un moment extraordinar pentru comunitatea din Celaru. Vă mărturisesc că am văzut foarte multe manifestări de acest gen, însă aşa cum arată şcoala dumneavoastră nu ştiu dacă am văzut. Din toate punctele de vedere este o şcoală europeană. În mod fericit s-au strâns aici numai oameni care lasă ceva în urma lor, aşa cum este şi primarul Celăreanu, un om care, aşa cum se spune, este făcut să sfinţească locul. Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de asemenea oameni deosebiţi cum este senatorul Mircea Geoană care reprezintă acest colegiu din partea Senatului, omul care reprezintă statul român care a deţinut şi va deţine în continuare funcţii importante în stat şi de la care avem mari aşteptări. De asemenea, domnul deputat Ion Călin este alături de dumneavoastră în fiecare zi şi vă bate la porţi, vine de fiecare dată să ne roage câte ceva pentru dumneavoastră. Aceşti doi oameni mai au mai puţin de o lună de zile până să ajungă acolo unde le este locul şi vă rog din tot sufletul să le acordaţi tot sprijinul la alegerile din 9 decembrie. Vă felicităm pentru şcoala pe care aţi ridicat-o, să o stăpâniţi sănătoşi!”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Mircea Geoană: “Suntem singura ţară din Europa în care creşte abandonul şcolar”

Senatorul Mircea Geoană, candidat USL în Colegiul 5 Senat Segarcea – Dăbuleni, a apreciat că evenimentul inaugural din comuna Celaru se face într-un moment foarte important pentru învăţământul românesc întrucât fenomenul abandonului şcolar, mai ales în mediul rural, este în creştere, el salutând, totodată, iniţiativa autorităţilor locale de a moderniza clădirea şcolii gimnaziale. “Doamna ministru Andronescu spunea că sunt lucruri pe care le faci în viaţă fără nici un fel de calcul, nici măcar politic, le faci cu inimă. Acele fapte sunt privite de bunul Dumnezeu ca fiind fapte creştineşti şi fapte care ne fac cinste. A planta un copac, a creşte bine un copil, reprezintă de fapt esenţa supravieţuirii naţiunii române. Niciodată nu am avut atât de multe provocări în faţa naţiunii române. Ne scade populaţia, aveam 22 de milioane, acum suntem 20 de milioane, ne pleacă copiii pe capete în străinătate neavând un loc de muncă. Avem o situaţie cum nu s-a întâmplat niciodată în România, o nedreptate către copiii născuţi la ţară şi familii necăjite, nevoiaşe şi alţi copii născuţi în zone poate mai fericite, în familii mai înstărite. Nu există un păcat mai mare decât să nu dai unui copil şansa să poată să meargă la şcoală şi să-şi facă un rost în viaţă. Orice copil care nu primeşte educaţie reprezintă un destin ratat, o viaţă curmată din punct de vedere al realizării. Din păcate ceea ce se întâmplă astăzi la Celaru reprezintă mai degrabă o excepţie decât o regulă. Suntem singura ţară din Europa în care creşte abandonul şcolar în loc să scadă, în care nivelul şi cunoştinţele elevilor care fac liceul scad în loc să crească. Avem în faţa noastră o provocare imensă şi sper că viitorul guvern să înţeleagă că a investi în educaţie reprezintă prioritatea numărul zero. Evident că sunt importante şi alte lucruri, dar dacă aici nu investim nimic nu va rodi, naţiunea română va scădea şi copiii noştri îşi vor găsi rostul pe alte meleaguri. Nu suntem aici în scop electoral. Vă spun să folosiţi această şcoală pentru că este una modernă. Domnul primar are o misiune importantă, să aibă grijă ce pune în ea. Dacă va fi nevoie de dotări o să fim cu toţii alături de dumneavoastră”.

Ion Călin, candidat USL în Colegiul 10 Camera Deputaţilor Dăbuleni:

“Este un moment deosebit în viaţa comunei Celaru şi mai ales în viaţa învăţământului românesc. Mulţumesc din toată inima, înainte de toate, doamnei ministru Andronescu. Vreau să vă spun că în viaţă nu răzbiţi decât învăţând. Stimaţi profesori, să fiţi mândri când vedeţi că oamenii care au plecat de pe băncile şcolii în care predaţi dumneavoastră au reuşit să ajungă cineva în viaţă”.