Solomon a bătut palma cu PSD: Majoritate cu PER la Consiliul Judeţean, un vot lipsă la CLM

1
2034

Organizaţia Judeţeană Dolj a Partidului Social Democrat a semnat, ieri, un protocol de colaborare cu Partidul Ecologist Roman – Filiala Dolj, prin care cele două structuri se angajează să se susţină reciproc, pentru buna desfăşurare a activităţii în administraţia publică locală. Antonie Solomon din partea PER a susţinut a venit alături de PSD fiindcă îşi doreşte din suflet ca măcar două dintre proiectele pe care le-a susţinut în campania electorală să prindă viaţă”.

Conform prevederilor documentului, cei doi parteneri vor conlucra în vederea asigurării majorității în plenul Consiliului Județean, acolo unde alianța electorală PSD+ALDE Dolj a câștigat la alegerile locale 16 mandate, precum și funcția de președinte, în persoana lui Cosmin Vasile, în timp ce PER a obținut 2 mandate. De asemenea, fiecare dintre cele două formațiuni politice urmează să propună câte un consilier județean pentru funcția de vicepreședinte.

În ceea ce privește Consiliul Local al Municipiului Craiova, protocolul stabilește faptul că PSD și PER își vor acorda întreaga susținere pentru proiectele avansate de către executivul condus de primarul Lia Olguța Vasilescu.

Totodată, documentul cuprinde prevederi privind colaborarea între reprezentanții celor două formațiuni politice la nivelul celorlalte consilii municipale, orășenești și comunale din județul Dolj, pentru a asigura buna derulare a tuturor investițiilor și inițiativelor care pot contribui în mod substanțial la dezvoltarea comunităților locale.

 

Cosmin Vasile, preşedintele ales al CJ Dolj :

„Prin acest protocol asigurăm o majoritate la nivelul Consiliului Judeţean, o majoritate unde ambele formaţiuni vor susţine câte un vicepreşedinte din partea fiecăreia. De asemenea vom colabora şi vom încerca să promovăm proiecte, să aducem dezvoltare, să atragem fonduri europene, să reuşim ca tot ce am promis în campaniile electorale să putem transpune în fapte, pentru că acesta este şi rostul candidaturilor noastre, ca orice proiect pe care l-am promis să fie implementat şi să putem să ne ţinem de cuvânt”

Antonie Solomon, propunerea ecologiştilor pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Dolj:

„Am venit alături de Partidul Social-Democrat fiindcă îmi doresc din suflet ca măcar două dintre proiectele pe care le-am susţinut în campania electorală să prindă viaţă. Chiar dacă fac un pas spre Consiliul Judeţean să nu uitaţi şi eu nu uit că 40% din acest judeţ îl constituie municipiul Craiova. Deci nu mă detaşez de problemele municipiului şi vreau să ajut. Sunt convins că doamna primar va ține cont de proiectele pe care eu am încercat să le promovez în campanie, fiindcă sunt foarte importante pentru acest municipiu. Dacă le realizează e, practic, și satisfacția mea, că am convins-o și pe ea și pe cei din CLM să realizeze asemenea proiecte: strămutarea depozitului ecologic, pentru că asemenea bombe ecologice nu au ce căuta pe lângă marile orașe. Deci, asta este cea mai important pentru mine, chiar dacă nu are cel mai mare impact pentru populației. Și mai e pasajul suprateran, de care, la fel, mi s-a spus că din cauza KFC-ului meu nu se poate. Nu există, KFC este sub un bloc, nu poți să dărâmi un bloc ca să faci un pasaj. Eu nu vorbeam de pasajul pe Gării, ci invers, peste Bvd. Gării spre Piața Centrală. Este important pentru fluidizarea traficului…”

Consilier local PER, Octavian Marinescu :

 „Acest protocol de alianţă pentru noi înseamnă foarte mult pentru că printr-un dialog şi printro colaborare în următorii patru ani sperăm ca măcar o parte din proiectele noastre comune să fie înfăptuite, chiar dacă alianţa la nivel de consiliu local nu constituie o majoritate, din punctul nostru de vedere nu este o problemă. Până la urmă, proiectele care vor fi lansate vor fi în beneficiul şi interesul craiovenilor”.

Lia Olguţa Vasilescu, primarul ales al Craiovei :

Chiar dacă matematic nu ne asigură majoritatea în consiliul local, suntem foarte aproape de majoritate. Sunt absolut convinsă că nu vom avea doar un vot atunci când vom avea nevoie, ci mai multe voturi. Merg pe buna credinţă a celor care au fost aleşi consilieri locali de la celelalte partide, PNL şi USR, mă bazez pe declaraţiile publice pe care le-au făcut în timpul campaniei electorale că nu vor dori să blocheze proiecte, ci vor dori să sprijine dezvoltarea acestui oraş. Ne-am consultat înainte vizavi de proiectele pe care le vom susține împreună. PER se axează foarte mult pe proiecte de mediu, vom avea fonduri asigurate pentru tot ceea ce ne trebuie să facem în Craiova, pentru calitatea aerului, pentru care sunt foarte mulți bani europeni. Nu va fi niciun fel de problemă să susținem aceste doleanțe ale PER-ului și, bineînțeles, vrem să ne concentrăm pe infrastructură, pe calitatea vieții, sănătate, educație și toate celelalte lucruri bune pe care le așteaprtă craiovenii de la noi…

1 COMENTARIU

  1. tii… da’ ce pustietate in sedinta aia … nu mai sunt taica, congresele alea, cu public gramada, in sali pavoazate … cam infundat drumu’ …

Comments are closed.