Spectacole şi ateliere creative la Teatrul „Colibri”, în vacanţa prichindeilor

0
450

Pentru că în perioada 28 octombrie5 noiembrie 2017 clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” îi aşteaptă pe cei mici să se bucure din plin de teatru interactiv, de ateliere şi spectacole. Reprezentaţiile cu „Ursul păcălit de vulpe”, „Fata babei şi fata moşneagului”, „Prietenii Motanului Încălţat” ori atelierul „Profesorul trăsnit”, în cadrul căruia copiii sunt invitaţi în minunata lume a experimentelor, sunt doar câteva dintre propunerile de vacanţă activă şi creativă în Fabrica de poveşti electroColibri.

„Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile…”. Aşa începe povestea lui Ion Creangă şi, cu ea, povestea unei săptămâni de vacanţă la Teatrul „Colibri”. Spectacolul „Ursul păcălit de vulpe”, cu actorii Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Mugur Prisăcaru, Alla Cebotari, Adriana Ioncu şi Emanuel Popescu, va putea fi văzut sâmbătă, 28 octombrie, de la ora 18.00. Scenariul, regia şi scenografia sunt realizate de Valentin Dobrescu, iar muzica este compusă de Alin Macovei-Moraru. Duminică, 29 octombrie, ora 11.00, sunteţi aşteptaţi la o întâlnire cu „Prietenii Motanului Încălţat” – o interpretare a cunoscutei poveşti, într-un spectacol cu scenariul şi regia semnate de Iulia Cârstea, scenografia Eugenia Tărăşescu-Jianu, cu actorii Daniel Mirea, Oana Stancu, Alis Ianoş, Iulia Cârstea, Emanuel Popescu.

Un atractiv atelier, în cadrul căruia copiii sunt invitaţi în minunata lume a experimentelor, va avea loc pe 30 şi 31 octombrie, de la ora 11.00: „Profesorul trăsnit”. Împreună cu actorii Geo Dinescu şi Marin Fagu, copiii vor descoperi cum se poate obţine electricitate statică, ce este o reacţie chimică şi se vor bucura de multe alte surprize. O altă provocare în vacanţă este teatrul interactiv, prin intermediul „Poveştii celor trei purceluşi” – miercuri, 1 noiembrie, ora 11.00. Aceiaşi doi actori Geo Dinescu şi Marin Fagu devin parteneri de scenă cu micii spectatori, se vor juca împreună, vor descoperi cât este de sănătoasă reciclarea şi ce decoruri şi păpuşi frumoase pot fi construite din cartoane.

Programul mai include – joi, 2 noiembrie, şi vineri, 3 noiembrie, de la ora 11.00 – două reprezentaţii ale spectacolului-atelier „Cheiţa fermecată”, realizat de actriţa Rodica Prisăcaru, ce le deschide copiilor poarta spre universul magic al teatrului de animaţie, unde întâlnesc personaje preferate din reprezentaţii ca „Fata babei şi fata moşneagului”, descoperă tehnici de mânuire şi tipuri de păpuşi. Pentru evenimentele programate din 30 octombrie până pe 3 noiembrie, există un număr limitat de 60 de locuri, preţul biletului fiind 5 lei.

În primul weekend din noiembrie, totodată ultimele zile de vacanţă, copiii sunt aşteptaţi la comedia muzicală „Frumoasa din pădurea adormită”, cu scenariul şi regia semnate Cristian Pepino, scenografia Vlad Tănase, muzica Dan Bălan (4 noiembrie, ora 18.00) şi „Fata babei şi fata moşneagului” – dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, în regia lui Todor Valov, cu scenografia realizată de Stefka Kyuvlieva, pe muzica lui Alin Macovei-Moraru (5 noiembrie, ora 11.00). Pentru aceste două spectacole preţul biletului este 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului „Colibri”, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00. După ora începerii spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis.